De ceva timp Bucureştiu a împrumutat clima Ecuatorului, cu vânturile lui Alizee şi cu ploile de după amiază. Evident, drumurile se blochează, se umple totul de apă, maşinile stropesc la 3 m, că aşa este frumos în educaţia românului, iar în tramvaie... mulţimea se exprimă. Şi exprimarea este cam sinistră. O patologie colectivă care mă sperie. Femei şi bărbaţi care îşi vorbesc urât, vomită toate frustrările în strada devenită lada de gunoi a societăţii. Într-o schizofrenie şi autism extinse de corzile incomodităţii ploii nemiloase, a tramvaiului aproape neprimitor, a nerealizărilor personale care dau acel gust de noroi amestecat cu asfalt. Şi după ce am ascultat fără a avea de ales dialogul zdruncinat a 5 persoane din lanţul slăbiciunilor călătorilor, cobor şi am un şoc aproape horror, parcă intrasem în altă lume când văd un omuleţ scund, slab, blod-vopsit plin de piercing pe faţă... uhh, ce sperietură zdravănă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu