My job is to have a nice life!

Mă întreb deseori dacă a respira este o artă. Sau dacă a privi poate fi făcut cu talent. Cred că îţi trebuie ceva ingeniozitate şi pentru felul în care te trezeşti dimineaţa. Poate creativitatea îşi are loc şi acolo unde pui capul pe pernă. Îmi pare incredibilă întrebarea: ce vrea viaţa de la mine, reformulată pornind de la: ce vreau eu de la viaţă. Şi dacă mă întreb ce vrea viaţa de la mine, atunci răspunsul sigur îl găsesc în bătăile inimii mele. Acolo se regăsesc vibraţiile conexe cu tot acest univers care este Unul, divizat acolo unde e indivizibil şi unificat acolo unde nu părea a fi logică unificarea. A fi în fiecare clipă într-o armonie cu viaţa pentru mine înseamnă a crea această armonie. Nu îmi reuşeste întotdeauna, dar mereu se poate schimba perspectiva. Astăzi, de exemplu, alături de sarcinile din afacerea mea, făcute şi ele cu creativitate, spontaneitate şi angajament, am reuşit să strecor atât cât am simţit nevoia, plăcerile mele spirituale - lectura din ultima carte a lui Adrian Nuţă (Fizica cuantică povestită de un psihoterapeut), articole descriptive despre cultura japoneză, contemplarea copacilor, a chipurilor oamenilor, a propriei voci, vizionarea unui western însoţită de un amic din altă cultură, dialog cu o mulţime de oameni dragi mie, vigilenţa pe o înregistrare cu Eckhart Tolle despre trezirea conştiinţei, îngrijorarea faţă de aprobabrea Codexului Alimentarius în Ro (vom cultiva numai seminţe modificate genetic), muzica nelipsită din viaţa mea, lectura conştientă a primelor paragrafe din Drepturile Omului de pe o plasmă de la Protecţia Copilului şi aş mai continua. Ajung la bucuria de a descoperi că îmi amintesc uşor fiecare secundă a zilei. Şi înainte de fiecare seară, când ajung să îmi odihnesc corpul plăpând şi să mulţumesc Totului că am ajuns la plăcerea somnului, îmi reevaluaz concepţia asupra lumii pe care evenimentele zilei curente au confirmat-o sau deturnat-o, fiind în dialog cu mine însămi şi reconfigurez schema mentală.
Cam asta fac în viaţă: să am o viaţă frumoasă!

The Reader

Tulburător. Acesta este primul cuvânt, de fapt starea prezentă, după ce am ieşit din sala de Cinematograf. O iubire imposibilă, o iubire care îţi marchează viaţa pentru totdeauna. Şi el, şi ea, continuă a trăi sub impactul acelei relaţii. Dar nu unul fericit. Însă unul asumat. Dureros. Copleşitor. Labirintic. Fără scăpare.

Destricted

Curs de Structuri Narative. Colegi: Cristian Tudor Popescu, Radu Găină, Mircea Florian, Cornel Mihalache şi eu. Dl Profesor de pune filmul. Destricted. Unul din cele mai controversate în a cota cei 18 ani sub limita cărora filmul este nevizionabil sau periculos. Chiar şi pentru unii mai slabi cu inima... 7 regizori. Tema "sex". Rezultat: filme aproape porno create de regizori celebri (Gaspar Noe, Larry Klark, Marina Abramovici etc). După vizionare, dialog. Consider că filmul este accesibil doar unui public ceva mai pregătit. Scenele porno nu trebuie interpretate mot-a-mot. Dincolo de imaginile vizuale, legătura se face între lipsa pudorii, lipsa inhibiţiilor, dar şi lipsa intimităţii spirituale. În felul acesta actul sexual devine un act de violenţă, de defulare, de control şi manipulare. De la nivelul socio-consumerist, la nivel individual în care dincolo de scenele actului sexual, privaţiunea este de natură emoţională. Acest film vine conex şi cu galeria de duminică de la MNAC, numită Fragility of Being, unde condiţia femeii este abordată tocmai din acest punct de vedere. Filmele, astfel, devin pretext de meditaţie, de dialog pentru subiecte sensibile, actuale, reale, ireversibile...

Mircea Florian - un coleg de doctorat ARTIST!

sursa: http://www.cotidianul.ro/mircea_florian_merg_ametit_pe_mai_multe_carari_video-85297.html

Cunoscut în România de către unii mai degrabă ca artist folk, însă de către alţii drept cel care în ’86 scotea sub numele Florian din Transilvania discul “Tainicul vârtej” (o melopoetică rock împănată cu muzici electronice experimentale, progressive, care a marcat pe mulţi intelectuali ai vremii), acesta are, începând din anii ’70, zeci de proiecte avangardiste în care pune la treabă mai toate media. De la benzi de magnetofon până la proiectoare, elemente de robotică sau sintetizatoare şi până la cobză, drâmbă sau elemente kinematografice/dramatice. Îşi compune încă de la început muzica şi versurile la persoana întâi, suprapunând în piesele sale high-tech şi ecouri arhaice, iar mai nou a reluat colaborarea cu Lucian Stan (DJ Vasile) şi cu Tom Brânduş (VJ Tom), rezultatul neavând vreo referinţă în spaţiul sonor autohton.

„Eu sunt, prin definiţie, un călător pe multe drumuri paralele.”

“Mă interesează foarte mult ca poezia, actul scenic, interpretarea, muzica, tot ce înseamnă vizualul şi sonorul într-un spectacol să se nască cumva din acelaşi impuls."

Mai jos este o mostră de eveniment ţinut în Control Club unde a avut şansa să ajung. Muzică electronică, VJ, elemente folk.

Un popas la MNAC

Pentru că sunt adepta artei contemporane, MNAC a devenit un loc confortabil pentru mine. Alături de Michel, fiecare etaj de expoziţii a devenit o formă de a experimenta rolul de ghid cultural.
Expoziţia dedicată vieţii culturale 1900-1940 din România - un tablou al tablourilor bogat, somtuos, modern. Unde e acea Românie?
Fragility of Being - destinat crizei feminităţii - violenţă directă sau voalată - 3 produse video care face demonstraţia identităţii precare.
Am revăzut She Devil - o altă perspectivă a condiţiei de a fi femeie.
Digital Art - cu digital painting (conceptual, cromatic, suport de print pe aluminiu). Excelent!

Bucharest Food Festival

Primesc 2 invitaţii la acest Festival care, din titlu şi prezentare, mă incita şi îmi stimula imaginaţia culinară, bucurându-mă de şansa unui posibil spaţiu al reinventării al meselor mele delicioase, dar şi sănătoase. Însoţită de prietenii mei cei mai buni, poposesc la mult râvnitul festival. Surpriză! Gol, trist, obosit... În loc de merindele care ar fi trebuit să troneze vioi pe mesele de prezentare, în loc de generozitatea degustărilor şi abundenţa sclipirilor culinare, găsesc un loc dosit în corturi, singuratic şi înfometat... În afară de bucuria de a regăsi câţiva prieteni cu care pierdusem legătura, declar Festivalul un moment de slabă respiraţie.

Lansare de carte "Bucureşti - Platou de filmare"

Aşa cum mai punctam undeva, am aşteptat cu mare drag această lansare, ştiind de acest proiect încă din 2007. Coordonatorul este fostul meu profesor de scenografie Dl Dodu Bălăşoiu, care, cu o echipă motivată, cu un buget de 1 mil euro (grant) şi perseverenţă semnează o lucrare multifuncţională. Dincolo de volumul fotografic (7000 foto) realizat cu mare acurateţe, dar şi cu o expresie fidelă a realităţii bucureştene, proiectul este însoţit de un DVD dublu cu filmări şi fotografii, tehnica face diferenţa şi surpriza vizualizării imaginii incită curiozitatea.

Terasă

E cald, serile sunt lungi, răcoarea este la modă, se poartă terasele... După şedinţa foto de luni seara, noaptea de revolte de marţi, astăzi a fost ziua teraselor. După amiaza am petrecut-o cu Alexandru la Nirvana. Iar seara e dedicata lui Dan (cel mai bun prieten în variană masculină), am descoperit terasa la 2 min de mine - Yucca Restaurant (evident m-a cucerit pianul din restaurant)- un loc generos prin spaţiu. E un loc de atracţie pentru mulţi locuitori ai zonei şi nu numai, mi-a plăcut tipul de mobilă, felinarele, muzica, nici ceaiul/capuccino nu au fost sub limita aşteptărilor mele.

Offf...alimentaţia

Născută de o mamă gospodină perfectă, inevitabil am moştenit tot arsenalul meselor îmbelşugate, numai că intelectuală cum sunt, le mai şi rafinez, şi asta fără să fac eforturi speciale, reţetele majoritatea fiind propriile mele creaţii. Preocupată de tot ce este legat de sănătate (nu pentru că aş vrea să mor sănătoasă, ci pentru că aş vrea să îmi păstrez vivacitatea fiziologică pentru a avea energia necesară de a-mi împlini proiectele de viaţă, dat fiind faptul că eşti ceea ce mănânci). De-a lungul anilor, mai ales motivată de o posibilă carieră în nutriţie, am studiat fenomenul alimentaţiei corecte şi am depistat o serie de tipare moştenite prin educaţie dovedite a fi greşite. Într-un final, pentru a concuziona căutările mele, am ajuns să înţeleg că stilul alimentar trebuie personalizat şi nu prea există reguli stricte în acest sens. Alegerea mea a fost să renunţ, poate nu total, la alimentaţia carnivoră. Speriată de industria Eu-rilor, alimentaţia hiperprocesată, biologică, am găsit pentru mine, din toate relele, răul cel mai mic, optând pentru mesele de crudităţi - legume, fructe - şi am descoperit o lume mult mai interesantă decât orice tip de mâncare gătită şi asta datorită combinaţiilor şi al felului în care simţi energia dată de prospeţimea lor.
Şi ca o confirmare a celor de mai sus, astăzi am descoperit un documentar care te pune în gardă cu argumente, cifre şi cercetări. Pentru cei care îşi pun nişte întrebări, filmul este binevenit (evident, cu doza optimă de scepticism)
http://fymaaa.blogspot.com/2009/05/viitorul-alimentatiei-19052009.html

Slumdog Millionaire

Da... m-am dus la acest film numai şi numai ca să îl bifez fiind ferm convinsă că este o porcărie care a luat Oscarul pentru sărăcia exprimată în India şi că juriul AFA l-a cotat mai mult din interese politice sau sociale. Dar NU. Poate şi asta, însă am ieşit de la film ferm convinsă că şi-a meritat premiul cel mare!
Alături de performanţa tehnică a unui cadru foarte bine construit, spectacolul mizeriei, profesionalismul narativ, jocul actoricesc de calibru înalt, montajul dinamic etc etc, ceea ce a meritat a fost SENZAŢIA CĂ DESTINUL TE VA DUCE UNDE TREBUIE, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU! Povestea este fermecătoare, seducătoare, sinceră. Încrederea că tot ce trebuie să înduri sunt momente necesare pentru triunful de mai târziu. Demult susţin ideea că cinematograful NU TREBUIE să aibă acest realism care aduce strada în ecran, mă duc la film pentru a descoperi o lume nouă, estetică, în care binele învinge răul, pentru a mă alchimiza, pentru a descoperi basmul în propria viaţă, pentru a mă inspira şi a crede în bine, frumos, dragoste şi sămânţa divină pe care o caut pretutindeni.

Documentar Ştiinţific

Invitat spaniol - CONFERINŢĂ ÎN CADRUL DOCTORATULUI - Cum să povesteşti ca să fii înţeles. O invitaţie la a participa la proiecte de documentar ştiinţific. Incidentul care a ştirbit din valoarea prezentării producătorului şi regizorului spaniol şi al echipei care l-a asistat din partea UNATC-ului a evidenţiat din nou lipsa de responsabilitate şi angajament pentru că tocmai în centrul centrului, unde tehnica ar trebui să funcţioneze perfect prin însăşinatura obiectului de studiu, hop, nu avem cu ce....
În fine, partea bună a lucrurilor este că salut cu drag acest eveniment care îmi susşine propria intenţie de a finaliza cercetarea de doctorat cu un documentar ştiinţific care să prezinte realitatea psihoterapiei experienţiale, apoi să aprofundez propria viziune a filmului ca intrument în consiliere.

Noaptea Muzeelor

În spiritul dinamicii permanente a vieţii, după nişte întâlniri manageriate genial de legile Universului, am continuat traseul existenţial - Noaptea Muzeelor, eveniment organizat anual în capitală. Dincolo de obsesia mea de a vizita cinci muzee, alături de curiozităţi (o parte demult satisfăcute) (traseul presupunea suportul aglomeraţiei mulţimii, lipsa de aer, dificila posibilitate de savoare artistică) insistenţa mea în faţa prietenilor mei a fost motivată de acel tricou cadou pe care nu am reuşit să-l primesc în nici un an (dar nici de data aceasta).
Ceea ce mi-a placut la nebunie în urma efortului mersului pe jos în sandalele mele criminale a fost expoziţia Familia Regală - O istorie în imagini Regele Ferdinand/Regina Maria - ah ce vestimentaţie...; arhitectura superbă din Muzeul Municipal şi Palatul Cantacuzino - Muzeul Naţional George Enescu (mai jos câteva imagini surprinse), MNAR - alături de galerile picturale, am descoperit 3 tablouri de Rembrandt, arta în stil osmotic - pictură asociată cu lectura unor poezii celebre înregistrate (de exemplu Ovidiu cu Metamorfoze), precum şi proiecţia tip VJ cu muzică de chitară live.
Şi ca să revin la pământescul grotesc, amintindu-mi de imbecilitatea alimentaţiei cu carne, am mâncat o şaorma (pot număra pe degete şaormele mâncate de-a lungul vieţii), dar asta a fost incredibil de proastă, aşa că m-am vindecat definitiv.

Citat necitit, dar exprimat prin tăcere

"Iubirea are ca efect evoluţia celei pe care o iubeşti. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuţi, o stimulezi, o sprijini să devină o fiinţă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gândeşti şi acţionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi mai sănătoasă, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înţeleaptă.
Această iubire este mai mult decât atracţia pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ţi le inspiră cineva în compania căruia te simţi bine. Este preocuparea activă şi efort pentru a-i sprijini creşterea spirituală este intenţie tradusă în fapt, este dorinţa de a vedea o altă fiinţă devenind liberă (sau mai liberă)" Adrian Nuţă în Despre iubirea nonposesivă şi exuberantă 2005

Selecţia naturală

Înţeleg în multe feluri legea selecţiei naturale, dar de la un timp experimentez felul în care legea are rezonanţe în lucrurile, evenimentele şi oamenii cu care mă conectez. Totul a început când am început să am acces la alegeri. Îmi amintesc că într-o zi aveam de ales între a merge la un spectacol şi de a fi la un training de dezvoltare personală, apoi a alege între a accepta invitaţia unui cavaler şi întâlnirea cu o bună prietenă, apoi etc etc etc. Insight-ul s-a produs când am avut de ales între două sau mai multe oportunităţi la fel de atractive şi surprinzătoare, am avut senzaţia de libertate, de spaţiu, de drepturi. În acest fel am ajuns să selectez totul în viaţa mea, la un nivel din ce în ce mai înalt. Cărţi, stil, tehnologie, profesori, locuri, entertaintment, oameni, bărbaţi, stări. În timp, aproape de prezent, datorită procesului de alchimie, creşterea înţelegerii şi a raportului în faţa realităţii, selectez cu o exigenţă crescută oameni, evenimente, chiar şi propriile reacţii. E o senzaţie şi o plăcere remarcabile de a fi acolo unde vrei să fii, cu persoanele cu care vrei să fii, cu rezultatele pe care le doreşti. Numesc asta prezentul dezirabil, controlabil, confortabil. Am înţeles că dacă ceva nu îmi convine, nu îmi face bine sau mă dezechilibrează în planul meu de viaţă, atunci responsabilitatea îmi aparţine. Asta îmi dă acel aer atent al selecţiei şi al asumării alegerilor. Riscul este să elimini foarte multe din viaţa ta. Unele chiar dureros de ataşate emoţional. Am capacitatea de a renunţa la oameni apropiaţi mie dacă observ că nu respectă timpul meu, spaţiul meu, opţiunile mele de viaţă. Dar uneori a tăia în carne vie pentru a salva integritatea este mai puţin decât a o pierde ireversibil. Sunt empatică, asertivă, corectă, onestă, directă, iubitoare şi mă aştept să interacţionez cu oameni care cel puţin tind să fie la fel.

Un Duel - piesă de teatru

Dumincă ora 10:00. Teatrul Naţional Bucureşti. Sala Atelier. Punere în scenă - Cehov de Dabija (mi-a placut la acest regizor de teatru energia şi voluptatea cu care se vede că simte verva creaţiei). Spiritul rus apare nu doar reflectat în numele personajelor, vodka, stil de viaţă, ci şi, sau mai ales, în dimensiunile sufletului. Nicăieri nu mai găseşti atâtea preocupări pentru sensul vieţii, dimensiunea religiei, natura sufletului sau onoarea din acţiuni. La capătul celălalt greu mai găseşti în lume depresia dusă la paroxism, uitarea de sine, non-sensul şi sentimentalismul atrofiat. Dar toate spre Mântuire...
A fost spectaculos procesul transformării, al alchimiei, al maturizării fiecărui personaj de-a lungul piesei - armonios, fructificat, demn de iluminare.

Faust - operă

Mulţumită lui Alex, eu şi Caro avem bilete la operă. Eleganţa şi atmosfera selectă a fiecărui element îmi satisface din plin nevoia de sofisticat.
Patru ore de spectacol au fost binevenite pentru a pătrunde în lumea "Faust" (revăzut). Pactul cu Diavolul / o viaţă între cercetare şi plăceri lumeşti, între ascetism şi hedonism, între izolare şi interacţiune. Psihologic am descoperit legea ciclicităţii care postulează că atunci când îţi satisfaci profund o nevoie, de exemplu bătrânul îşi satisfăcuse din plin nevoia de cunoaştere studiind, se naşte o nouă dorinţă, de a face schimbarea radicală, de la ştiinţă la experinţă. Mefistofel face o tranzacţie simplă. În schimbul sufletului (a lucidităţii raţiunii) oferă plinătatea vieţii lumeşti. Transformarea bătrâneţii în tinereţe, gustul pentru dragoste şi satisfacţie sau degustarea vieţii sociale, toate sunt trăite pe scenă cu multă voluptate. Nu prea am înţeles povestea Margaritei, care din toată povestea, deşi pură şi corectă, este dur pedepsită. Goethe...
Ce am înţeles este că în orice variantă, existenţa terestră este sursă de suferinţă, de disonanţe, dezamăgiri şi fiecare drum trece prin pietriş care îţi roade tălpile. Acesta este şi farmecul existenţei noastre. Faust, Mefistofel, Margarita, Siebel - relaţii circulare, paralele, reluate, răsturnate, care exploatează emoţia - bune arhetipuri umane în care oricine îşi poate oglindi situaţiile de viaţă şi înţelege poziţia proprie. Sigur, despre Faust se poate comenta cărţi întregi, scopul meu fiind de a înţelege în ce fel îmi identific eu atitudinea proprie sau poziţia contextuală a cărui analiză o pot face în paralel.

Vivre c'est agir

Sâmbătă seara. Pe masă o cană de ceai verde. Vocea lui Luis Amstrong cu superbul "What a Wonderfull world"...
Mă poziţionez ca observator al propriei vieţi. Mă uit la mine. La zilele mele. La momentele mele. La dimineţile mele în care uneori refuz să aud alarma, pentru că după 2-3 ore de somn, o parte din mine cere imperios odihna, cealaltă parte pedepsindu-mă cu multitudinea sarcililor numai bune de făcut. La serile mele în care toate lucrurile din agendă nu trebuie să rămână nefăcute. La felul în care socializarea pentru mine a devenit posibilă mai degrabă în galerii, cinema, bibliotecă, festivaluri. La cum mă zbat zilnic pentru afacerea mea, pentru banii care oricum îmi folosesc doar cât să îmi achit facturile, şcolile şi investiţiile. La cum refuz să chiulesc de la cursurile doctorale pentru că am o sete nesătulă de cunoaştere. La cărţile pe care le iubesc şi care sunt oglinda sistemelor de gândire a unor oameni delicioşi. La felul în care mâncarea a devenit strictă necesitate, renunţând la funcţia plăcerii. La cum în graba mea cotidiană alerg la propriu şi la figurat pentru a face, a face, a face. La numărul acestor posturi de pe blog care a devenit un jurnal prietenos şi stimulativ, atât intelectual, cultural şi emoţional, cât şi ca forma de a întredeschide uşa unui suflet cel puţin interesant. La oamenii care vin şi pleacă, de la care învăţ şi pe care de fiecare dată îi descoper cu mirarea unei noutăţi inedite. La felul în care simt din ce în ce mai puţin să vorbesc şi simt din ce în ce mai mult să comunic artistic (prin imagine, muzică) sau prin privire. La cum sistemul meu de a conceptualiza lumea a suportat o mulţime de răsturnări devenind un pattern de răsturnare şi reinventare continuă. La liniştea finală care îmi face cu ochiul după fiecare demers al căutării, pentru că toate răspunsurile deja sunt în mine. La cum îmi privesc ochii în oglindă.
Mă uit observând şi zic - cum ar putea un bărbat să cuprindă toate acestea şi să le iubească ca pe manifestări jucăuşe ale infinitului care au prins formă. Cine ar putea înţelege? Sau ar putea? Cum să vezi în toate acestea o femeie pe care o vrei acasă pentru tine şi copiii tăi. Poţi să accepţi că ea uneori are mai mult nevoia unui atelier de pictură decât de masa de călcat, deşi dacă ar călca, hainele ar prinde forma lor perfectă. Sau îţi poţi imagina că ea le poate reuşi pe toate, nu doar să vadă filme, să scrie pe blog sau să privească o frunză, ştiind că echilibrul constră în a alterna tot ce ai de făcut în viaţă. Bărbaţii care îmi cunosc stilul de viaţă nici măcar o clipă nu bănuiesc că îmi ocup timpul din raţiuni de eficienţă şi pleacă pentru că se gândesc că în viaţa mea nu mai este loc. Dar nici nu le trece prin minte că ceea ce astăzi nu există, mâine, dacă evoluţia permite, apare dintr-o transformare şi redimensionare a priorităţilor.
Observatorul se întreabă. Întrebarea răspunsului celuilalt tace. Dar poate că tăcerea are sens. Aici şi acum.
(*textul este retoric şi nu are destinatar)

PDL şi spectacolul motivaţional

Pentru că am acceptat să o sprijin pe Sabina în demersul alegerilor parlamentale, ea fiind preşedinta unei secţii de votare, iată-mă astăzi la Sala Palatului unde a avut loc lansarea candidaţilor PDL.
Hehe... O sală arhiplină. Fulare şi drapeluri portocalii. Mă simt cam străină de lumea asta a politicii, bine că ştiu cine e preşedintele ţării, că în rest... Dar am profitat de această ocazie ca să studiez dinamica de grup, discursurile oratoriceşti, motivarea mulţimilor, tehnicile de setare a conceptelor şi percepţiilor.
Pot spune că au lucrat profesionist. Atu-uri: discursul preşedintelui Băsescu ca invitat special (am fost prezentă live, deşi ştiam teoretic, la simpatia şi popularitatea acestuia, lumea era extraziată...), felul în care au integrat în prezentare spectacol cultural de muzică populară, filme de prezentare bine făcute, sonorizare şi acustică adecvate, foarte potrivit discursul dlui Traian Ungureanu şi al unui profesor universitar candidat.
Dar... şi discursuri lungi, repetitive şi redundante, unele cu accent din acela comunist destul de enervant, Elena Udrea am avut impresia că avea acel ton de femeie de la piaţă, nu politician, prea multe aluzii la felul în care este criticat Băsescu de celelalte partide, insistenţa iritantă asupra CRIZEI.
... Cert este că am conştientizat că ar trebui să îmi pese mai mult de cine conduce ţara asta şi să încep să cred mai mult în probabilitatea îmbunătăţirii lucrurilor faţă de atitudinea în care uneori am senzaţia că jocurile oricum au fost făcute, ce sens ar avea un Don Quijote...

Un moment cu mine

Toată lumea apreciază cât de puternică sunt, unii îmi spun că pot controla oamenii, alţii că îi domin şi mă simt superioară, mai sunt unii care renunţă a relaţiona cu mine pentru că sunt prea deşteaptă, prea ocupată, prea nu ştiu cum...
Da. Fiecare are dreptate în felul său. Toate de mai sus mi se întâmplă şi plătesc pentru asta. Pentru că evit ca ceilalţi să îmi vadă vulnerabilităţile, le ţin în mod egoist pentru mine, şi asta pentru că am ales să fiu o rază de bucurie în lume.
Şi totuşi... uneori simt aşa de tare ca cineva să mă ia în braţe. Pur şi simplu să ma ia în braţe. Nu ca pe un copil. Nu ca pe un om care suferă. Nu ca pe o persoană care cedează din când în când presiunilor. Ci din dragoste. Din dragoste pentru ceea ce sunt. Din dăruire şi din încredere.
Oamenii se retrag din preajma mea. Ştiu asta. Şi mai ştiu că se retrag pentru că nu renunţ aproape niciodată la distanţa dintre mine şi ei. Uneori simt (chiar şi acum faţă de două persoane foarte apropiate mie) să spun că mă doare, că regret, că sunt furioasă, că mi-e dor. Şi în timp ce simt asta, mă opresc. Îmi interzic să dau un telefon şi să spun ce simt. Îmi interzic chiar să plâng deşi simt cum lacrimile aproape că mă invadează. De ce îmi interzic? Pentru că Eul meu gestionează excelent trăirile. Gândind asupra consecinţelor şi ştiind foarte clar unde pot duce sau că de fapt dacă spun ce simt, nu voi provoca decât o tulburare a lucrurior care îşi continuă în mod firesc cursul, aleg, conştient, să tac şi să scriu.
Asta este spaţiul unui psiholog conştient de felul în care fiecare acţiune poate avea consecinţe.
Mi-e dor şi tac. Inspir şi expir. E o stare contradictorie, dar se leagă de onoare, demnitate şi asumare.

Empire of the Senses

Atâta sex japonez, falusuri minuscule de bărbaţi niponi şi fuste ridicate pentru a expune comori preţioase.... exact ce îmi lipsea. Capodopera "Ai no corida" (Empire of Senses) îmi desfăşoară lumea interzisă a plăcerilor şi îmi oglindeşte propria austeritate a hedonismului organic. Ritualul sexual generos explicitat în film poate fi o lecţie perfectă pentru a înţelege esenţa sexualităţii umane. Comportamentul masculin monarhic, adulaţia feminină şi supuşenia implcabilă. Apoi toate acestea inversate. Ca în specia aceea de păianjen în care femela, după actul sexual, îşi devorează masculul.

"Tot ce facem, inclusiv când mâncăm, trebuie să fie un act de dragoste", spune amanta după ce serveşte bărbatului o ciupercă pe care o "însiropează" cu lichidul său lubrefiant...

Finalul este surprinzător.
Eros, Thanatos şi nebunia.

Andrei Tarkovski

În contextul în care pregătesc un material în formatul new media (aplicând split-screen-ul, animaţia, ecranul în ecran etc) folosind ca material de lucru filmele lui A. Tarkovski din care voi extrage tema apei şi o voi resemnifica prin suprapuneri noi, evident că simt nevoia imensă de a mă conecta, atât cât pot face aici şi acum, cu felul special de a face artă al regizorului rus. După lectura însufleţită a lucrării de doctorat publicată a Elenei Dulgheru "Tarkovski - Filmul ca rugăciune", am trecut la vizionarea tuturor înregistrărilor documentare cu şi despre Andrei Tarkovski. Poate că nu e cazul să fac un comentariu desfăşurat, tind mai degrabă să împărtăşesc starea unică pe care o experimentez în conexiune mai mult sau mai puţin directă cu acest OM de dimensiuni iluminate care soarbe şi varsă în fiecare cadru un rusesc universalizat în care suferinţa umană, evident una biografică, capătă proporţii care pătrund acolo unde uşile sunt măcar întredeschise. (un documentar important se poate găsi pe www.libertiv.ro)

Întebări

...în fotoliu.
Acum câteva zeci de minute eram în polemici cu mine însămi într-un dialog cu prietena mea. Subiect: de data aceasta, total neobişnuit (de obicei temele pe care le discutăm ţin de cultură, secrete culinare, arta rochiilor, noutăţi din cotidian), azi vorbim despre BĂRBAŢI. Nuanţa pe care dialogul o desfăşoară tinde spre a defini formele de imaturitate masculina. Aşa cum îi explicam vehement prietenei mele, pentru că tot sunt în perioada definiţiilor, am impresia că nu cer prea multe de la un bărbat. Oare este aşa de complicat ca un bărbat să îşi vadă de treaba lui, să construiască zi de zi la cariera lui, să facă bani, să comunice, să îşi delimiteze spaţiul, să se clarifice şi cred că şi ceva creativitate ar adăuga sare şi piper. Ce este aşa de greu să îţi cunoşti rolul, să te ţii de promisiunile pe care ţi le faci ţie însuţi? E complicat să ai un spaţiu al cuplului, cu stilul lui, cu secretele lui, e greu să împarţi matur câteva sarcini şi să planifici interesant weekendurile şi timpul liber?! E complicat măcar să încerci să cunoşti nevoile reale (nu cele imagnare) ale partenerei şi să faci un minim efort să le satisfaci sau măcar să creezi spaţiul, circumstanţele ca aceasta să şi le satisfacă singură?! Şi dacă un bărbat nu face aceasta (sigur că împreună cu partenera sa), cum naiba mai poate exista continuitate în cuplu? prospeţimea relaţiei...
Întrebarea pe care o am mereu este: totuşi acel bărbat "ideal" există? Ce văd când îl raportez la cuplurile reuşite pe care le observ? Ce observ eu de fapt: un moment bun al relaţiei sau o stare caracteristică? De ce relaţia părinţilor mei, pentru că aici am cele mai multe detalii, este un spaţiu al armoniei? Dacă la ei este posibil, va fi şi la mine? Eu unde greşesc? etc
Cred că cel mai mult mă sperie singurătatea în doi. Aşa că aleg o singurătate asumată, în care cel puţin ştiu că sunt pe cont propriu.