Mulţumită lui Alex, eu şi Caro avem bilete la operă. Eleganţa şi atmosfera selectă a fiecărui element îmi satisface din plin nevoia de sofisticat.
Patru ore de spectacol au fost binevenite pentru a pătrunde în lumea "Faust" (revăzut). Pactul cu Diavolul / o viaţă între cercetare şi plăceri lumeşti, între ascetism şi hedonism, între izolare şi interacţiune. Psihologic am descoperit legea ciclicităţii care postulează că atunci când îţi satisfaci profund o nevoie, de exemplu bătrânul îşi satisfăcuse din plin nevoia de cunoaştere studiind, se naşte o nouă dorinţă, de a face schimbarea radicală, de la ştiinţă la experinţă. Mefistofel face o tranzacţie simplă. În schimbul sufletului (a lucidităţii raţiunii) oferă plinătatea vieţii lumeşti. Transformarea bătrâneţii în tinereţe, gustul pentru dragoste şi satisfacţie sau degustarea vieţii sociale, toate sunt trăite pe scenă cu multă voluptate. Nu prea am înţeles povestea Margaritei, care din toată povestea, deşi pură şi corectă, este dur pedepsită. Goethe...
Ce am înţeles este că în orice variantă, existenţa terestră este sursă de suferinţă, de disonanţe, dezamăgiri şi fiecare drum trece prin pietriş care îţi roade tălpile. Acesta este şi farmecul existenţei noastre. Faust, Mefistofel, Margarita, Siebel - relaţii circulare, paralele, reluate, răsturnate, care exploatează emoţia - bune arhetipuri umane în care oricine îşi poate oglindi situaţiile de viaţă şi înţelege poziţia proprie. Sigur, despre Faust se poate comenta cărţi întregi, scopul meu fiind de a înţelege în ce fel îmi identific eu atitudinea proprie sau poziţia contextuală a cărui analiză o pot face în paralel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu