Michael Jackson

Mi-a fost trist să aflu de ziua mea că Michael Jackson a murit. Când eu m-am născut în 1982, el lansa albumul "Thriller", album care a avut vânzări record. Într-un fel, misiunea lui a fost încheiată, poate mai puţin cele 40 de concerte care trebuiau susţinute din 13 iulie. Muzica lui va rămâne cu mine. Eternitatea este printre noi.

Dans şi curcubeu

O zi nebună, cu un pic de respiro în taxi, cu infernul arid din tramvai, cu hainele care se topeau pe mine fatal expuse razelor ultraviolete, infraroşii şi betonului urban, câteva sincronicităţi şi coincidenţe au adus zâmbetul pe faţa mea agresată de canicula prematură. Nu mai ajută nici îngheţata, nici apa, nici umbrele. Poate doar un popas la Polul Sud.
Dar! Ziua nu se termină aici. Norii cu ploia lor conturează un curcubeu. Când am ieşit de la Cinemateca de la Euforie, peisajul, chiar dacă era decorat cu betoanele colţate de blocuri, jocul luminii soarelui demascau un bloc argintiu care au conferit o nuanţă interesantă frumosului meu curcubeu. Da, era curcubeul meu, venise ca o confirmare a ultimei mele descoperiri. L-am observat aproape involuntar.
Apoi am ajuns la cină, o cină plină de relaxare la "Carul cu bere", al cărui parfum intens de mâncare ce mă cam deranja, a fost compensat de prezenţa a 2 cupluri de dansatori absolut fabuloşi. Şi pentru că îi admiram cu mintea dansând o dată cu ei, cei patru salvamari ai monotoniei, au pornit în odiseea resuscitării mesenilor oferind şansa unui dans şi pt ei: tango, salsa, vals etc... unul din frumoşii dansatori m-a invitat şi pe mine! Uhhhhhhh! Exact ce îmi doream. Un copil frumos la 18 ani, dansa perfect, corpul lui comunica impecabil ritmul, mesajul, energia. Mi-a plăcut la nebunie.

Mireasa fără zestre

Deşi cu titlul de dramă (1984, URSS), acest film m-a amuzat teribil. Am rîs cu multă poftă şi am regăsit povestea de N. Ostrovski o serie de elemente actuale, aproape arhetipale. O tânără femeie la vârsta de măritat, frumoasă, dar fără zestre, devine un "obiect de vânat" în mâinile unor hărţuitori masculi - reprezentanţi ai unor specii animate de putere, dominaţie, posesie şi jonglerii - un boer boem şi cu personalitate multiplă, un banker obez şi gurmand, un poştaş meschin, un arivist abil - şi toţi o vânează, o doresc, dar nu îşi asumă angajamente. Astăzi în societatea noastră lucrurile nu s-au schimbat. Cel puţin atunci se vehicula cuvântul "onoare", acum... mai degrabă se vehiculează: intri pe chat, dă-mi web, dezbracă-te, etc.
Filmul este în afara filmului. Replicile realiste te scot din poveste pentru o conectare fair la realitate. Dur, crunt, cu aerul depresiei rusificate.

Final de cursuri doctorale

Şcoala doctorală durează 3 ani. Primul an este conţinut de cursuri de materii fundamentale: Secţia film: Structuri narative, Film de autor, New media, Estetica filmului, Stilistica filmului, Istoria filmului. Astăzi a fost ultima zi de cursuri. Dna Nichituş era haioasă cu ochelarii de soare la curs (ma rog, ochii ;) ), Cornel Mihalache era expansiv ca niciodată, Cristian avea şi el o stare euforică legată de faptul că ultimul timp nu a mai descoperit nimic nou, Mircea Florian era ceva mai serios şi preocupat de Greenaway - pe care urmează să îl întâlnească, Dana se alesese cu câteva cărţi - de Doru Niţescu, un mic tratat despre Fellini şi o carte superbă despre o actriţă româncă. Adică actriţa este superbă. La New media, plecând de la noţiunea de tensegritate despre care am primit o serie de referinţe de la dl profesor, am ajuns la doi părinţi ai graficii pe computer - deci un nou target de knowledge - Maser şi Abraham Moles şi un matematician român important Mihai Nadin. Stilistica filmului a fost animată şi de prezenţa lui Andrei Gorzo - a ieşit o discuţie multilaterală pe tema cinematografului american al deceniilor 6-7, despre TV - talk show - 2 formate - montaj intelectualist versus montaj naturalist. Am avut o scurtă întrevedere cu decanul, am citit toate afişele şi mi-am propus să ajung la 2 lansări de carte, precum şi la întrunirile noii echipe de cercetare a Realităţilor Virtuale - Teatronik.
Mai am o marjă extrem de strâmtă pentru a-mi pregăti examenele. Nu ştiu care urmează a fi suma orelor dormite.

O picătură ... de nectar

Nu a fost nimic, niciodata ruginit, ci doar depozitat cu atenţie pe unul din rafturile creierului. Unul din noi a deschis sertarul si tăcerea a prins voce. Ce urmează sa faci? Deja ai scos sculele din sertar şi ai început să meştereşti. Cuvinte puse într-o ordine fireasca şi onestă, iar mai mult decât atât, încărcate cu bătăile inimii tale. Meştereşti şi darurile tale bucură destinatarii. Apoi o să vrei să pleci, in ploaie, la umbră sau la somn. Nu ştiu dacă te vei mai întoarce. Dar destinatarii darurilor tale vor păstra aroma cuvintelor şi vor umple sertarele cu tăcerea cuvintelor tale, atunci cânt tu dormi...

Mai multe despre "Bucky"

De Buckminster Fuller citisem o prefaţă de 50 de pagini la cartea lui Gene Youngblood "Expanded Cinema". Apoi despre el şi tensegritate a vorbit Adrian Nuţă la ultima sedinţă de terapie, pentru a-mi calma curiozităţile, l-am rugat pe profesorul de New media, Dr. Conf. Univ. Marius Nedelcu să îmi firnizeze nişte surse, ştiind că este pasionat de arhitectura. Uhhh, şi iată ce am aflat. (la fix, ca de obicei, Universul îmi răspunde promt)
"Desi Walter Bauersfeld a proiectat si construit pentru prima data, în 1922, o structura geodezica, in Germania, la atelierele de optica Zeiss din Jena, inventarea acesteia este atribuita americanului Richard Buckminster Fuller, inginer, matematician, poet, cosmolog, filozof, considerat geniul arhitecturii secolului XX. La sfarsitul anilor 40’, a dezvoltat ceea ce el numea sistem geometric sinergico-energetic, cea mai cunoscuta dintre rezultatele eforturilor sale intelectuale fiind structura arhitecturala numita cupola geodezica, un prim exemplu de aplicatie practica fiind Pavilionul Statelor Unite, construit in Montreal, la Expo 67.
O incursiune foarte scurta în vasta opera a acestuia este, poate, utila pentru a plasa subiectul într-un context care sa îl faca mai bine înteles.
În eseul “Guinea Pig”, scris cu câteva zile înainte de a se stinge din viata pe care o priveste retrospectiv ca pe un experiment, Buckminster Fuller –“Bucky”- relateaza ca timp de peste cincizeci de ani, renuntând la prejudecati si practici traditionale, a încercat sa priveasca lucrurile într-un mod natural pentru a descoperi principii care guverneaza Universul, aplicabile problemelor cu care se confrunta omenirea, în folosul efectiv al acesteia si nu în cel al marilor state, religii sau întreprinderi private, oricât de bogate sau puternice ar fi.
“SINERGETICA – Explorari în geometria gândirii”, lucrare editata de Fuller în 1979, este una din cele mai clare si cuprinzatoare tentative de a explica, prin geometrie, Universul si fenomene ce îl guverneaza, legând limbajul stiintific de unul comun. Sinergia este definita ca însusirea unui sistem integral, care nu poate fi intuita cunoscând însusirile elementelor constitutive luate separat. Ruperea unui subiect în parti, pentru a fi studiate separat, nu duce la întelegerea cuprinzatoare a totului – “natura are un singur departament si un singur limbaj”. Asa cum au descoperit chimistii, o demonstratie de sinergie este modul în care se comporta atomii sau moleculele când sunt separate dintr-un compus, ceea ce nu explica comportamentele asociate, parând a fi vorba despre “energii pierdute”.
Aritmetic, un triunghi + un triunghi = doua triunghiuri. Într-o asociere spatiala pot determina ceva fundamental: un tetraedru – poliedru cu patru fete - un sistem, o împartire a Universului în interior si exterior. Acum, sinergic, un triunghi + un triunghi = patru triunghiuri. Dupa Fuller, tetraedrul este baza tuturor structurilor spatiale existente, sistemul elementar (minimal) prin a carui geometrie se poate explica totul, de la atom la galaxie.
Cuvântul tensegritate (tensegrity) este obtinut prin comprimarea expresiei integritate tensionala si descrie modelul care rezulta atunci când tractiunea si compresia, atractia si respingerea, se afla într-o relatie reciproc avantajoasa. Perceptia, aproape generala, este ca cele doua forte se afla în opozitie, dar ele sunt complementare, gasindu-se întotdeauna împreuna. Un exemplu este balonul de cauciuc: moleculele de aer împing discontinuu (divergent) membrana întinsa continuu (convergent), fortele aflate în echilibru mentinând balonul umflat, facându-l foarte rezistent (se stie ca este destul de greu de spart). Toate structurile geodezice sunt caracterizate de tensegritate chiar daca acest lucru este sau nu perceptibil."
sursa: http://www.minodesic.ro/

Evoluţia conştiinţei prin cultură

Pentru mine CULTURA este un spaţiu în care civilizaţia are posibilitatea să se exprime şi să seteze noua sa realitate. Încă din adolescenţă am deschis calea poeziei trecând de la a fi o contemplatoare a poeziei lirice la creatoarea propriilor versuri, care, pe lângă satisfacţia imensă de a mă exprima, au fost recompensate cu selecţii de publicare a lor şi respectiv premii. De asemenea copilăria a fost marcată de zile întregi de savoarea de a picta, de la a imita realitatea observabilă, la a crea propria realitate abstractă, simbolică, metaforică. Nu m-a lăsat neatinsă nici istoria şi am păşit în lumea investigaţiilor documentale şi de natură arhivică. Apoi am avut şansa unei burse în România (eu fiind născută în Republica Moldova) şi opţiunea mea de data aceasta se direcţionase către psihologie – un tărâm investigaţiei sufletului uman pe care îl căutam pe atunci cu pasiune, lupa mea fiind clar direcţionată către relevarea şi revelarea oamenilor. Fără a uita pasiunea către artă, valurile vieţii mi-au reamintit-o la masterul în Programe Audiovizuale la UNATC, continuată acum cu doctoratul în Cinema, pentru mine o şansă de a unifica cinematografia cu psihologia într-o cercetare interdisciplinară.
Aceste date de natură biografică devin cartea de vizită care exprimă opţiunile mele de viaţă, pentru că arta a devenit parte importantă din stilul în care îmi petrec o mare parte din fiecare zi. Cinematograful, expoziţiile de muzeu, vernisajele, workshopurile culturale, târgurile, teatrele, biblioteca (BCU), lansările de carte, Institutul Cultural Român, Ateneul, Opera Română, restaurantele/ceainăriile cu librării şi spaţii de lectură incluse, blogurile şi site-urile cu profil cultural – au devenit forme indispensabile supravieţuirii mele. Nu am cablu TV şi nu sunt pasionată de presă. Nu simt nevoia. În schimb visez să cânt la pian şi să am un atelier de pictură.
Acest stil de viaţă intens culturalizat mă fac să redescoper şi să reevaluez Bucureştiul extrem de ofertant în opţiuni de natură intelectual-culturală. Înainte de a oferi soluţii legate de sistemul actual de „domesticire” a popualţiei şi „îmblânzire” socio-culturală, m-am întrebat ce pot face eu (personal) în acest sens. Soluţia a fost blogul ca formulă de împărtăşire a experienţei după fiecare eveniment frecventat. Am observat că amicii şi prietenii mei care îl urmăresc, au devenit pas cu pas incitaţi de entuzismul cu care scriu despre momentele mele de cultură. De aceea mă gândesc că adevăratul impact care poate suscita la acţiune este să auzi un om pasionat de artă şi cultură. Pentru că de altfel, dacă deschizi orice 7 seri, Time Out sau alte surse de profil, este foarte uşor să localizezi câteva evenimente tentante care pot fi o alternativă excelentă Clubului, barurilor sau teraselor. Oamenii trebuie ajutaţi să testeze şi apoi să decidă dacă expresia culturii le vorbeşte pe limba lor.
(eseu redactat pentru aplicaţia la Şcoala de Vară Romania Secolului XXI, www.scoaladevara.com)

Time control

Michelangelo Cafe. Curs Time management. Notiţe.
Activităţi optim incluse. Ce aleg să fac acum? Opţiuni. Ceea ce fac acum este cel mai important lucru de făcut ACUM. Rezultă PERFORMANŢA MAXIMĂ. Ce te împiedică să fii maxim eficient? Răspuns: selectarea priorităţilor, overplaning, "urgenţele", resurse - timp, bani, echipament, oameni. Rezultate. Arta shortcut-urilor. Sarcinile pot fi: autogenerate, delegate, "sociale", oportunităţi/accidente. Avem în viaţă sarcini DE FĂCUT, PROBABILE, POSIBIL NU LE VOM FACE NICIODATĂ. Felul în care organizăm cele 24 de ore va genera reyultatele. Non-acţiunea poate fi şi ea un rezultat. Tips: nu amâna ceea ce poţi face şi durează sub 5 minute.

Ian Lungold şi Evoluţia conştiinţei

Alături de o mulţime de speculaţii pe baza calendarului mayaş, 2012, sfârşitul lumii şi alte nebunii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, Ian, care moare in 2005 de cancer
("I was standing with the waves splashing up to my thighs in bright sun light looking out at the sparkling blue water and with white clouds racing each other to the distant horizon, and I realized there was only one reason that I was having this experience.
Because I created this experience. The fact that I was standing there with cancer could only be because I had created this situation as well. Now why would I do that? The only rational answer (and then just barely rational) is because I believed for some reason that I had to do this to prove some point or another. Like I said just barely rational. But prove something to whom? Who else is there in my creation of experience? Who else is actually there in your dreams at night? No-body baby, except you. It came to me that the reason we do not own our creative ability fully is that we do not trust our selves with that ability. Lack of trust is a learned behavior.") - sursa: http://www.mayanmajix.com/ian_journal_01.html
mi-a deschis perspectiva explicativă pe care o bănuiam, dar nu am făcut nici o investigaţie pentru a o demonstra. Studiind calendarul Mayaş şi o mulţime de alte documente arheologice şi spirituale, Ian deschide o uşă către a vedea conştiinţa ca evolutivă - 9 trepte, dând o nouă perspectivă sensului vieţii. Noi suntem creatorii experienţei noastre, noi suntem Dumnezeu, conştiinţa mereu are o orientare, mintea există pentru a prevedea pericolul, integritatea (= a-ţi urma inima), ... va continua

Poiana duminicală

Mi-am umplut duminica în stilul meu. Vigilentă de la 5 dimineaţa. Debut la Filaret. Apoi celelalte. Lecturi de Einstein, vizionări de documentar despre Univers, găuri negre şi coexistenţa interesantă, pe alocuri paradoxală a galaxiilor, apoi despre secretele împerecherii la animale - hehe - ce distracţie - natura e plină de surpize şi diversitate; am lucrat la selecţii din textele lui Adrian Nuţă pentru proiectul de audiobooks la a căror elaborare particip; cina de la "Carul cu bere" a fost un moment de relaxare culinară binemeritată (opţiunile mele fac cu ochiul cartofilor ţărăneşti, ciupercilor la tigaie cu unt şi merelor coapte pe reţeta localului); Florin, Magda, Igor au fost prezenţe încântătoare în programul meu şi trimit gratificările corespunzătoare. Şi închei cu un alt documentar, de data aceasta despre Evoluţia conştiinţei.

Fetiţa şi vulpea

Da. Acest film a luminat o zi de duminică. O producţie franţuzească extraordinară. O poveste simplă a unei fetiţe (de o frumuseţe ingenuă) care îşi doreşte enorm îmblânzirea unei vulpi. În timp ce îşi testează răbdarea pentru a reuşi, dincolo de momentele care te duc cu mintea la Descovery sau National Geographic, fetiţa descoperă o lume nouă dată de stilul de viaţă a unei vulpi autentice. Prietenia dintre om şi natură este fermecătoare până apare sentimentul posesiei, dar lecţia devine o lecţie învăţată de la A la Z. Fetiţa descoperă iubirea. Iubirea pentru natură. Iubirea ca dar.
Demult nu am mai vazut un film atât de apropiat de lucrurile simple ale vieţii, dar profunde şi frumoase. Merită o clipă de răgaz. Iar contrastul cu civilizaţia actuală va face loc pentru concluziile personale ale fiecăruia.

Colţul de Rai al copilăriei mele

Am rupt cu mare greu timp pentru a i-l dărui mamei. Suprapusă cu o întâlnire de afaceri, călătoria mea în Basarabia a fost un prilej de ...mmm, aflaţi voi mai departe. Este pentru prima oară, când, aflată în plin proces de trăire conştientă, am renunţat la gustul grabei de a mă întoarce la Bucureşti, în schimbul gustului căpşunilor cu rouă proaspăt culese din grădina mamei, ceai din flori de salcâm şi mentă proaspătă, castraveţi crocanţi cu elemente sănătoase date de un ciorniziom nepoluat, somnul dulce pe perna cu pene, sărutările calde cu aromă de lapte ale mamei, răcoarea paradisiacă a dimineţii, muzica orchestrată a greierilor din serile lor boeme, florile însufleţite ale mamei - are un talent incredibil de a da viaţă florilor şi are o colecţie impresionantă, este chiar prima oară când nu mi-am deschis laptopul pentru temele mele sau cărţile pentru a bifa cine ştie ce recenzie, ci am ales să o ascult pe mama, nu să o aud, ci să o ascult şi am descoperit cu atâta încântare izvorul de înţelepciune, mama a spus atâtea lucruri simple la care au am ajuns după o serie de experienţe, experimente şi lecturi, iar ea le ştia, pentru că este mai conectată la viaţă decât mine, eu fiind cea care complică mereu lucrurile, am atins frunze, am cochetat cu iepuraşii, am inspirat aerul oxigenat, etc etc - am simţit atât de intens liniştea, am savurat cu atâta încântare fericirea părinţilor mei, împărtăşindu-le aceasta şi am răspuns cu o tăcere profundă, dar răscolită când tata m-a întrebat "de ce nu revii, de ce nu te întorci aici?"... tăcerea mea fiind o expresie a unei fricii de a accepta că e atâta deşertăciune în goana mea după un nume într-un oraş al anonimatului...
Da, aici este Raiul, în sânul dragostei părinţilor mei, în casa copilăriei, în verdeaţa aproape neatinsă de toxinele maşinilor. Probabil această casă va rămâne un simbol al purităţii începuturilor, al începuturilor mele.