miercuri, 10 iunie 2009

Evoluţia conştiinţei prin cultură


Pentru mine CULTURA este un spaţiu în care civilizaţia are posibilitatea să se exprime şi să seteze noua sa realitate. Încă din adolescenţă am deschis calea poeziei trecând de la a fi o contemplatoare a poeziei lirice la creatoarea propriilor versuri, care, pe lângă satisfacţia imensă de a mă exprima, au fost recompensate cu selecţii de publicare a lor şi respectiv premii. De asemenea copilăria a fost marcată de zile întregi de savoarea de a picta, de la a imita realitatea observabilă, la a crea propria realitate abstractă, simbolică, metaforică. Nu m-a lăsat neatinsă nici istoria şi am păşit în lumea investigaţiilor documentale şi de natură arhivică. Apoi am avut şansa unei burse în România (eu fiind născută în Republica Moldova) şi opţiunea mea de data aceasta se direcţionase către psihologie – un tărâm investigaţiei sufletului uman pe care îl căutam pe atunci cu pasiune, lupa mea fiind clar direcţionată către relevarea şi revelarea oamenilor. Fără a uita pasiunea către artă, valurile vieţii mi-au reamintit-o la masterul în Programe Audiovizuale la UNATC, continuată acum cu doctoratul în Cinema, pentru mine o şansă de a unifica cinematografia cu psihologia într-o cercetare interdisciplinară.
Aceste date de natură biografică devin cartea de vizită care exprimă opţiunile mele de viaţă, pentru că arta a devenit parte importantă din stilul în care îmi petrec o mare parte din fiecare zi. Cinematograful, expoziţiile de muzeu, vernisajele, workshopurile culturale, târgurile, teatrele, biblioteca (BCU), lansările de carte, Institutul Cultural Român, Ateneul, Opera Română, restaurantele/ceainăriile cu librării şi spaţii de lectură incluse, blogurile şi site-urile cu profil cultural – au devenit forme indispensabile supravieţuirii mele. Nu am cablu TV şi nu sunt pasionată de presă. Nu simt nevoia. În schimb visez să cânt la pian şi să am un atelier de pictură.
Acest stil de viaţă intens culturalizat mă fac să redescoper şi să reevaluez Bucureştiul extrem de ofertant în opţiuni de natură intelectual-culturală. Înainte de a oferi soluţii legate de sistemul actual de „domesticire” a popualţiei şi „îmblânzire” socio-culturală, m-am întrebat ce pot face eu (personal) în acest sens. Soluţia a fost blogul ca formulă de împărtăşire a experienţei după fiecare eveniment frecventat. Am observat că amicii şi prietenii mei care îl urmăresc, au devenit pas cu pas incitaţi de entuzismul cu care scriu despre momentele mele de cultură. De aceea mă gândesc că adevăratul impact care poate suscita la acţiune este să auzi un om pasionat de artă şi cultură. Pentru că de altfel, dacă deschizi orice 7 seri, Time Out sau alte surse de profil, este foarte uşor să localizezi câteva evenimente tentante care pot fi o alternativă excelentă Clubului, barurilor sau teraselor. Oamenii trebuie ajutaţi să testeze şi apoi să decidă dacă expresia culturii le vorbeşte pe limba lor.
(eseu redactat pentru aplicaţia la Şcoala de Vară Romania Secolului XXI, www.scoaladevara.com)

Niciun comentariu: