Michelangelo Cafe. Curs Time management. Notiţe.
Activităţi optim incluse. Ce aleg să fac acum? Opţiuni. Ceea ce fac acum este cel mai important lucru de făcut ACUM. Rezultă PERFORMANŢA MAXIMĂ. Ce te împiedică să fii maxim eficient? Răspuns: selectarea priorităţilor, overplaning, "urgenţele", resurse - timp, bani, echipament, oameni. Rezultate. Arta shortcut-urilor. Sarcinile pot fi: autogenerate, delegate, "sociale", oportunităţi/accidente. Avem în viaţă sarcini DE FĂCUT, PROBABILE, POSIBIL NU LE VOM FACE NICIODATĂ. Felul în care organizăm cele 24 de ore va genera reyultatele. Non-acţiunea poate fi şi ea un rezultat. Tips: nu amâna ceea ce poţi face şi durează sub 5 minute.
17 comentarii:
Foarte interesant. Cred ca toata lumea incearca sa faca asta desi intervin 2 forte si anume: Evenimentele neprogramate, inevitabile de cele mai multe ori si demoralizarea profunda sau acea stare de lene sau lipsa de chef de a face acele lucruri propuse. Se intampla des sa fim epuizati intr-un moment, nu pentru ca suntem ci pentru ca ar trebui sa fim. Sunt oameni care ajung acasa de la serviciu si pur si simplu spun "ce epuizat sunt nu mai am chef de nimic", cand defapt starea corpului este ok si poate face fata fara prea mult efort la multe alte activitati. Suntem influientati de cei din jur de problemele lor de afirmatii de genu " insfarsit stau si eu jos ce ma dor picioarele", "am o durere de cap cumplita nu ma pot concentra" sau " am tras azi ca un tampit cred ca ma culc direct cand ajung acasa". Chiar daca tu practic nu esti in situatia lor, preiei din starea lor doar prin faptul ca te gandesti cum este acea senzatie si pentru o clipa se transpune tie.
Aparea intr-un film o secventa cu un tip care isi impartea timpul in unitati de masura si o unitate avea jumatate de ora. El nu facea mare lucru dar era destul de ordonat si avea un mic echilibru in viata lui monotona. Intr-o secventa spunea cum aloca unitati de timp pentru fiecare activitate.
Pentru cei interesati trailerul este mai jos:
http://vodpod.com/watch/1422301-about-a-boy-trailer-trailer-addict
Da. Tocami de aceea este nevoie sa constientizam si sa reevaluam realitatea, noi ca parte a ei si in ce fel ne putem raporta la propria viata, adica, sa devenim co-creatori, si nu simpli reactionari la niste stimuli externi.
Tocmai*
Tu reusesti sa faci acest lucru? De asemenea cam in ce proportie sunt acele evenimentele neprevazute in raport cu evenimentele ce poti sa le anticipezi si sa le programezi. Nu spun ca e rau sa ai parte de multe astfel de elemente supriza, mai ales daca sunt pozitive si mai ales ca asta transforma o zi din rutina in ceva nou, intr-o incercare in care uneori luam decizii pripite. Nu de multe ori auzi prieteni sau cunostinte: "mama sa vezi ce am patit azi cand...".
Tu reusesti sa pastrezi o ordine in viata ta si sa eficientizezi timpul?
Da! Cu siguranta.
Si pastrez si proportia prevazut/neprevazut.
Banuiesc ca ai un plan zilnic de care te tii cu strictete cat poti. Probabil iti faci planificari de seara cu lucrurile neterminate in acea zi si le continui in ziua urmatoare. Sau dimineata in timp ce bei cafeaua iti faci o lista cu lucrurile care trebuie facute in acea zi. Ar fi interesant sa ne prezinti o zi din viata ta in detaliu de cand te trezesti dimineata pana adormi seara (in detaliu in limita intimitatii desigur).
Intr-adevar am agenda si imi notez acolo lucrurile fixe si necesare care au timpul si locul lor. Insa sunt un om care nu traieste dupa o agenda, ci dupa nevoile din fiecare moment, este motivul pentru care nu pot avea un job cu program fix sau sa am relatii care ma conditioneaza la colivii. Iubesc permanentul aici si acum.
Te inteleg. Bine unii nu au de ales in privinta unui job de 8 ore pe zi. Eu cred ca job-ul la program de genu care in fiecare zi faci acelasi lucru te domesticeste. Dupa cateva luni, deja nu stii cum ar putea fi altfel. Admir foarte mult freelancerii si antreprenorii de orice fel in orice industrie indiferent de nivelul lor daca se descurca si reusesc sa construiasca o platforma cat de cat solida, e tot ce trebuie. Mai exista o a3a categorie de oameni foarte rara. Cei care lucreaza la program dar care in acele 8-9 ore fac ceea ce isi doresc si uneori ar sta si peste program. Poate au un grad motivational sporit sau pur si simplu fac ceva doar pentru ca le place. De asemenea tot ei sunt cei care daca ar sta acasa ar da un randament mult mai mic fiind distrasi de anumite lucruri. Iar in birou gasesc o liniste deplina si capacitate de concentrare optima. Pot pleca si veni atunci cand vor ei, nu sunt trasi la raspundere si nimeni nu le stabileste taskuri si termene. Cat despre relatia de tip colivie pot spune ca e facuta de cele mai multe ori de gelozie. De obicei daca se ajunge la un grad de incredere si se ajunge pe aceeasi unda, aceasta gelozie poate fi educata, pentru cazurile in care prin firea umana apare in mod obligatoriu. Exista si varianta in care singur ajungi in situatia cand iubesti neconditionat ca si cum nu ai avea nimic de pierdut. Exista riscuri ...dar riscuri mereu vor fi indiferent de tipul de relatie si asta ar trebui sa stie toata lumea. Nu trebuie sa disperi si sa folosesti gelozia pentru ca nu ai nimic de castigat indiferent cat de dur si cat de mult te folosesti de sentimentele celuilalt ca sa provoci o stare de tensiune, de a o face sa fie asa cum vrei tu. Se poate folosi un strop de gelozie in momente cheie cand vrei sa dai o tenta de erotism dar niciodata nu trebuie sa existe motive ascunse sau gradul ei in subconstient sa fie mai ridicat decat cel vizibil. Un exemplu poate nu tocmai potrivit din anumite puncte de vedere poate fi urmatoarea situatie. Cand el si ea se afla intr-un loc unde se poate dansa, ea fiind superba si provocatoare incat atrage majoritatea privirilor din jor. Ce se intampla in acel moment cu el. Incepe sa devina putin agitat iar fara sa vrea respira din ce in ce mai rar din simplu fapt ca incearca sa judece toata situatia intr-o clipa, se inroseste putin din cauza starii de agitatie, creierul nu mai este oxigenat atat cat ar trebui si asta ar putea duce catre o reactie necontrolata sau nu tocmai potrivita. Dar in culmea evenimentului reuseste sa se stapaneasca si isi invita partenera la dans inainte ca acele priviri insistente sa isi spuna in gand "cum poate fi partenerul ei atat de ignorant incat lasa o astfel de feminitate intruchipata sa stea intr-un colt...". El incepe sa se relaxeze in timpul dansului iar pana la sfarsit devine destul de nepasator fata de cei din jur incat nu conteaza decat ca poate trai acel moment cu partenera lui. In momentul cand el reuseste sa treaca peste acel sentiment de gelozie practic se descarca, devenind invidie si apreciere in cei din jur. Vorbim de cauza-efect si faptul ca totul se transforma nu dispare.E ca si cum ai desface o picatura de apa in cele 2 elemente de baza. Un singur gest necugetat sau care ar putea pune in umbra imaginea lui, ar fi fost de ajuns pentru ca cineva din multime sa intervina in a castiga respectul ei prin discreditarea lui in spatele ideii "nu o meriti". Sunt foarte multe de discutat pe aceasta tema. Poate si faptul ca majoritatea care citesc acest paragraf sau unul similar pe aceeasi idee isi spun in acest moment "eu nu sunt unul dintre ei, eu chiar nu sunt gelos intr-o relatie.." dar in anumite situatii se trezesc in fata faptului, dezarmati.
Ai o imaginatie extrem de bogata si un discurs impecabil, analiya psihologica perfecta si o intuitie de rara integritate.
Multumesc pt timpul tau.
Comentariile tale ar putea fi postari excelente intr+un mod independent.
Multumesc mult.
Referitor la relatia de tip colivie: foarte des iubirea, sau aşa-zisa iubire, se transformă într-un sentiment minunat de posesie. Iar cel posedat ştie din acel moment că este un obiect simbolic pentru partenerul său. Şi el şi ea sunt tentaţi să posede. Din momentul în care iubirea se transformă în posesie, se încheie orice formă de libertate şi în cazul în care partenerii coexistă, nu poate fi vorba decât de o formă subtilă de dependenţă şi, evident, blocaj. Până când? Fiecare caz este unic... Dar din momentul în care unul se maturizează, epopeea s-a încheiat.
Iar în ce priveşte jobul perfect evocat, da! ferice de cel care experimentează satisfacţia profesională. Ceea ce mă deranjează este sistemul, sclavia, insuficienta remunerare, raportul ierarhic, manipularea, importanţa eficienţei pusă mai presus de umanitate, nevoi personale, evoluţia conştiinţei. Însă mă bucur enorm pentru cel care este omul potrivit la locul potrivit.
"Comentariile tale ar putea fi postari excelente intr+un mod independent." Din pacate toti avem alegerile noastre de facut si ajungi in momentul cand trebuie sa decizi la ce renunti si pentru ce iti dedici timpul. In felul acesta, acele lucruri la care ai renuntat se pastreaza undeva in tine si mai apar din cand in cand, chiar si asa necultivate.
Imaginatia pleaca de la un adevar, nu m-am referit la un caz anume cand am descris acea mica intamplare dar poti uneori sa o vezi, sa iti dai seama dupa gesturi cand cineva ajunge in acea ipostaza.
Oamenii au diferite daruri sau diferite calitati care le pot folosi cu multa usurinta fara sa aiba o pregatire sau o informare meticuloasa inainte. De cele mai multe ori se intampla ca aceste calitati sa nu le putem folosi fiind fortati de circumstante sau pur si simplu atrasi de lucruri opuse. Dar atunci cand ajungi intr-o situatie si poti sa folosesti acele calitati, o faci involuntar.
"Ceea ce mă deranjează este sistemul, sclavia, insuficienta remunerare, raportul ierarhic, manipularea, importanţa eficienţei pusă mai presus de umanitate, nevoi personale, evoluţia conştiinţei." Acest lucru il vad peste tot. Oameni care isi aleg un drum in viata, merg pe ideea unei cariere intr-un domeniu, pleaca din punctul in care spun "mi-ar place sa fac asta" si ajung apoi intr-o companie unde sunt pusi sa faca lucruri banale, uneori sa stea peste program. Ajung sa spuna "nu pentru asta m-am angajat credeam ca o sa fie altfel", dar pentru ca cineva le promite ca "stai 3 ani pe postul asta dupa care o fii promovat si viata ta va fi altfel". Intrebarea e...ce se intampla cu acei 3 ani sau ..2 ani, merita sa pierzi intre 20-30 de ani acei 2,3 ani fara sa stii macar ce urmeaza, daca intr-adevar urmeaza lapte si miere asa cum vezi pe sefii tai ca vin la servici cand si cand, au salarii destul de mari si o pace interioara pentru ca nimeni nu ii trage la raspundere. Din ce am putut observa sistemul este altfel defapt. Ti se spune sa stai 2,3 ani pe un post fara valoare si inutil pentru dezvoltarea ta pentru ca daca reusesti sa stai 3 ani mai poti sta inca 3. Daca nu rezisti si dupa 3-6 luni te duci si spui "eu nu mai pot face acest lucru, imi pare rau ori sunt pus intr-un post unde imi pot folosi calitatile mele, ori trebuie sa renunt. Sunt un om care isi doreste sa evolueze nu sa se obisnuiasca, sa realizeze pentru asta sunt facut si sunt multumit si nu are rost sa imi complic viata".
Despre acel sentiment de posesie, este foarte des intalnit in ambele sensuri. Toti oamenii tind sa raporteze pe cei din jur la propriul sistem de principii. Fiecare iubeste si isi manifesta sentimentele intr-un mod diferit. Auzi peste tot "daca m-ai iubi ai face acel lucru" sau "nici nu stiu cand mi-ai spus ultima data ca ma iubesti sau cand mi-ai oferit un trandafir". Sunt sentimente, gesturi si moduri de exprimare. Prefer sa cred ca este ceva atat de intim incat fiecare este liber sa exteriorizeze ceea ce simte atunci cand este pregatit si in modul cel mai confortabil incat sa nu se altereze acele sentimente. Daca ajungi sa faci ceva doar pentru a multumi partenerul de cuplu incet incet intervine un perete imens si gros. Atunci cand nu mai ai chef sa iti suni partenerul doar pentru simplu fapt sa il auzi..sa iti doresti sa il auzi. Acest lucru porneste din reactii de genu "azi nu m-ai sunat, nu ai avut chef de mine, nu ma iubesti" si incepi sa te conformezi pentru tii la acea persoana si ai anumite sentimente si chiar te doare sa iti spuna asta. Trebuie inteles ca acest sentiment nu este omogen si constant. El se modifica in functie de factorii externi, de intamplarile prin care trecem in acea zi de stres si multe alte lucruri. Este corecta afirmatia " un om nu se poate gandi la 2 lucruri in acelasi timp" sau in cel mai bun caz "un om se poate gandi la 2 lucruri in acelasi timp dar trebuie sa aleaga unul primar si unul de fundal". Sunt momente cand intr-o relatie unul din parteneri are nevoie de o pauza scurta nu neaparat si verbala ci o pauza in care se poate retrage undeva in el fara sa fie obligat de partenerul de cuplu sa raspunda, sa se conformeze cererilor lui de genu "Azi vroiam sa ne intalnim sa ramai la mine peste noapte dar tu ai fost rece de fiecare data cand incercam sa vorbesc cu tine". Nu trebuie sa judeci aparentele desi este foarte greu din cauza constiintei. Nu toate lucrurile se intampla din cauza ta ci pur si simplu exista momente cand acel sentiment intra in hibernare chiar si pentru o zi sau cateva ore sau minute, dar asta nu inseamna ca nu exista. Nu suntem la inchisoare cand se face prezenta toti ies in fata. Exista o lupta continua in a intelege si a fi inteles. Intre a intelege pe cel de langa tine si a vrea si pentru tine putin mai mult. Daca ambii parteneri ajung sa ofere neconditionat si sa inteleaga cu seninatate si fara ganduri intunecate ("eu o/il iubesc si ma implic atata de mult in relatie si el doar uneori isi da interesul"), atunci se poate ajunge la o armonie perfecta in care fiecare este liber sa iubeasca si sa se exteriorizeze atunci cand vrea dar si sa fie putin atent la partenerul lui cand simte nevoia sa fie iubit. Trebuie sa fii liber dar in acelasi timp din dorinta ta sa fii aproape de cel iubit.
Ma jucam cu pixul pe hartie pentru a schita cum si in ce sens tinde fiecare partener. Dar e destul de complicat in momentul cand imi dau seama ca nu exista posibilitatea ca doar unul dintre cei doi sa fie echilibrat. Intr-adevar se intampla ca doar unul din ei sa dezvolte o necesitate de a poseda pe celalalt. Aici este un contrast prea mare si se vede ca doar unul din parteneri trebuie sa isi schimbe atitudinea dar de cele mai multe ori se naste o stare asemenea cand pur si simplu iti doresti mai mult de la cel de langa tine sau el iti reproseaza ca nu arati ceea ce simti. Ambii gresesc si au dreptate in acelasi timp e un paradox. Pentru ca iubirea nu poate exista doar intr-un partener. Si odata aparuta se simte nevoia de a primi raspuns chiar daca partenerul raspunde pe alta frecventa in alt mod. Are dreptate sa isi exteriorizeze acea necesitate de a primi dragostea cel putin in jumatatea intensitatii cu care o ofera (" as fi vrut sa ne intalnim acum" -desi el nu poate este retinut), dar greseste atunci cand il forteaza pe celalalt prin ("tu niciodata nu esti alaturi de mine atunci cand am nevoie de tine cand simt nevoia sa te am langa mine") pentru ca atunci partenerul priveste neputincios si incearca sa se conformeze incearca sa schimbe ordinea lucrurilor in asa fel incat sa nu dezintegreze ceea ce cu greu s-a construit intre ei. Este un sistem complex o sa ma opresc aici din comentariu am fost putin furat de a explica ce se intampla.
Trimiteți un comentariu