Up, in the air

Oglinda perfectă a timpului nostru. Tema disponibilizării masive a angajaţilor este abordată în momentul ei emoţional, dar şi axiologic: ce înseamnă să îţi pierzi locul de muncă şi care a fost valoarea acestuia până acum. Diversitatea reacţiilor îmbăgăţesc câmpul unei conştiinţe tesionate, aproape fără soluţii. Situaţia apare ca şi context al condiţiiei omului alienat, atât de alienat, că a şi uitat de alienare (tehnologiile avansate întreţin cu succes iluzia).
Personajul nostru este un "concediator" profesionist, mândru de viaţa lui strecurată în nori (la propriu şi la figurat). Metafora celor 10.000 de mile confruntă trecerea de la sens la non-sens. Sensul pare a fi dat de lipsa unui "cămin"-familie şi a relaţiilor (comunicată excelent prin trainingul motivaţional pe care îl ţine personajul nostru folosind tehnica rucsacului gol care promovează un stil de viaţă solitar şi fericit tip Carpe Diem), această "eliberare" de responsabilităţi pare a fi foarte convenabilă, satisfăcătoare... până la un punct, cel al singurătăţii profund conştientizate, în care deschizi ochii, de data aceasta în mod autentic, şi observi că viaţa ta e goală, că nimeni nu are nevoie de tine, că nu faci parte din evenimentul cuiva, visul cuiva, inima cuiva. Şi când Ryan VEDE asta, refuză să mai promoveze rucsacul, răsturnându-şi valorile.
Finalul este o surpriză, una extrem de realistă, de viaţă. În singurătatea adâncită, se întrezăresc primele alegeri ale inimii.

Ratatouille

Incă nu ştiu de ce am o reţinere faţă de filmele comerciale, mai ales după ce unele chiar au fost pe sufletul meu. Soţul meu a ales într-o seară animaţia şi mi-a căzut cu tronc. Mi-a plăcut şi tema (a-ţi depăşi condiţia urmându-ţi chemarea inimii), şi structura narativă a eroului (un şoarece care nu ar fi încăput în nici o minte normală ca bucătar şi creator, dar faţă de care este imposibil să nu simtatizezi), calitatea animaţiei şi atât de reuşita morfologie a personajelor. Am savurat acţiunea din bucătărie (fiind eu însămi pasionată de combinaţia interesantă al de-ale gurii, conectând şi cu recentul vizionat "No reservations" la care m-am desfătat cu idei de aranjamente culinare). Tot cu şoareci a fost si Mousehunt, in care tot un şoarece super-inteligent le dă soarta peste cap celor 2 fraţi incriminaţi. De ce şoarecele devine verosimil? Pentru că este bine construit, luptă pentru supravieţuire şi este aproape unanim respins de oameni. Astfel, regizorii întorc realitatea pe dos şi răstoarnă perspectiva, un şoarece-bucătar, un şoarece-creator. Poate noi toţi avem în noi câte un şoarece latent plin de non-conformism şi genialitatea lui "ieşit din tipar". E timpul să abandonăm Matrix-ul. Cine are curaj?

Transformers 2

Văzând maşinăria logică şi strategică, un personaj se întreabă: "Dacă oamenii sunt după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ei a cui asemănare sunt?". O întrebare care suscită interesul tuturor celor care trăiesc era tehnologiei. O reluare a Matrixului, dar din perspectiva extraterestră, ideea de o lume dominată de maşini, roboţi, tehnologie este alegorică. Cadrele sunt dominate de aglomeraţii de metal vorbitor şi dotat cu inteligenţă, în aşa fel încât filmul devine un moment al digitalului şi a design-ului virtual avansat, povestea fiind aceeaşi, de bază: supravieţuirea speciei, umanismul uitat, sistemele disfuncţionale.

Ice Age 3 / 3D

Filmul este o bijuterie. Între personajele animate şi oameni este subliniată o similaritate incredibilă, încă de la prima secvenţă, a alege între hrană şi expansiune a speciei, devine o provocare, un pericol, o dilemă. Sub pretextul unor personaje haioase şi drăgălaşe, animaţia spune adevărul despre specia umană, despre tiparele noastre comportamentale, despre lumea de la suprafaţă şi cea din interior, nedescoperită, despre cuplu, părinţi, explorare, curaj, riscuri, viaţă şi moarte, motivaţie, sens şi secrete.
Alături de oglinda vorbitoare, filmul animat este atât de potrivit pentru o după-amiază în care decolezi prăfuit în scaunul Multiplexului şi iei o gură de aer proaspăt şi de glume bine alese. Merită!

Mireasa fără zestre

Deşi cu titlul de dramă (1984, URSS), acest film m-a amuzat teribil. Am rîs cu multă poftă şi am regăsit povestea de N. Ostrovski o serie de elemente actuale, aproape arhetipale. O tânără femeie la vârsta de măritat, frumoasă, dar fără zestre, devine un "obiect de vânat" în mâinile unor hărţuitori masculi - reprezentanţi ai unor specii animate de putere, dominaţie, posesie şi jonglerii - un boer boem şi cu personalitate multiplă, un banker obez şi gurmand, un poştaş meschin, un arivist abil - şi toţi o vânează, o doresc, dar nu îşi asumă angajamente. Astăzi în societatea noastră lucrurile nu s-au schimbat. Cel puţin atunci se vehicula cuvântul "onoare", acum... mai degrabă se vehiculează: intri pe chat, dă-mi web, dezbracă-te, etc.
Filmul este în afara filmului. Replicile realiste te scot din poveste pentru o conectare fair la realitate. Dur, crunt, cu aerul depresiei rusificate.

Fetiţa şi vulpea

Da. Acest film a luminat o zi de duminică. O producţie franţuzească extraordinară. O poveste simplă a unei fetiţe (de o frumuseţe ingenuă) care îşi doreşte enorm îmblânzirea unei vulpi. În timp ce îşi testează răbdarea pentru a reuşi, dincolo de momentele care te duc cu mintea la Descovery sau National Geographic, fetiţa descoperă o lume nouă dată de stilul de viaţă a unei vulpi autentice. Prietenia dintre om şi natură este fermecătoare până apare sentimentul posesiei, dar lecţia devine o lecţie învăţată de la A la Z. Fetiţa descoperă iubirea. Iubirea pentru natură. Iubirea ca dar.
Demult nu am mai vazut un film atât de apropiat de lucrurile simple ale vieţii, dar profunde şi frumoase. Merită o clipă de răgaz. Iar contrastul cu civilizaţia actuală va face loc pentru concluziile personale ale fiecăruia.

The Reader

Tulburător. Acesta este primul cuvânt, de fapt starea prezentă, după ce am ieşit din sala de Cinematograf. O iubire imposibilă, o iubire care îţi marchează viaţa pentru totdeauna. Şi el, şi ea, continuă a trăi sub impactul acelei relaţii. Dar nu unul fericit. Însă unul asumat. Dureros. Copleşitor. Labirintic. Fără scăpare.

Destricted

Curs de Structuri Narative. Colegi: Cristian Tudor Popescu, Radu Găină, Mircea Florian, Cornel Mihalache şi eu. Dl Profesor de pune filmul. Destricted. Unul din cele mai controversate în a cota cei 18 ani sub limita cărora filmul este nevizionabil sau periculos. Chiar şi pentru unii mai slabi cu inima... 7 regizori. Tema "sex". Rezultat: filme aproape porno create de regizori celebri (Gaspar Noe, Larry Klark, Marina Abramovici etc). După vizionare, dialog. Consider că filmul este accesibil doar unui public ceva mai pregătit. Scenele porno nu trebuie interpretate mot-a-mot. Dincolo de imaginile vizuale, legătura se face între lipsa pudorii, lipsa inhibiţiilor, dar şi lipsa intimităţii spirituale. În felul acesta actul sexual devine un act de violenţă, de defulare, de control şi manipulare. De la nivelul socio-consumerist, la nivel individual în care dincolo de scenele actului sexual, privaţiunea este de natură emoţională. Acest film vine conex şi cu galeria de duminică de la MNAC, numită Fragility of Being, unde condiţia femeii este abordată tocmai din acest punct de vedere. Filmele, astfel, devin pretext de meditaţie, de dialog pentru subiecte sensibile, actuale, reale, ireversibile...

Slumdog Millionaire

Da... m-am dus la acest film numai şi numai ca să îl bifez fiind ferm convinsă că este o porcărie care a luat Oscarul pentru sărăcia exprimată în India şi că juriul AFA l-a cotat mai mult din interese politice sau sociale. Dar NU. Poate şi asta, însă am ieşit de la film ferm convinsă că şi-a meritat premiul cel mare!
Alături de performanţa tehnică a unui cadru foarte bine construit, spectacolul mizeriei, profesionalismul narativ, jocul actoricesc de calibru înalt, montajul dinamic etc etc, ceea ce a meritat a fost SENZAŢIA CĂ DESTINUL TE VA DUCE UNDE TREBUIE, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU! Povestea este fermecătoare, seducătoare, sinceră. Încrederea că tot ce trebuie să înduri sunt momente necesare pentru triunful de mai târziu. Demult susţin ideea că cinematograful NU TREBUIE să aibă acest realism care aduce strada în ecran, mă duc la film pentru a descoperi o lume nouă, estetică, în care binele învinge răul, pentru a mă alchimiza, pentru a descoperi basmul în propria viaţă, pentru a mă inspira şi a crede în bine, frumos, dragoste şi sămânţa divină pe care o caut pretutindeni.

Empire of the Senses

Atâta sex japonez, falusuri minuscule de bărbaţi niponi şi fuste ridicate pentru a expune comori preţioase.... exact ce îmi lipsea. Capodopera "Ai no corida" (Empire of Senses) îmi desfăşoară lumea interzisă a plăcerilor şi îmi oglindeşte propria austeritate a hedonismului organic. Ritualul sexual generos explicitat în film poate fi o lecţie perfectă pentru a înţelege esenţa sexualităţii umane. Comportamentul masculin monarhic, adulaţia feminină şi supuşenia implcabilă. Apoi toate acestea inversate. Ca în specia aceea de păianjen în care femela, după actul sexual, îşi devorează masculul.

"Tot ce facem, inclusiv când mâncăm, trebuie să fie un act de dragoste", spune amanta după ce serveşte bărbatului o ciupercă pe care o "însiropează" cu lichidul său lubrefiant...

Finalul este surprinzător.
Eros, Thanatos şi nebunia.

Andrei Tarkovski

În contextul în care pregătesc un material în formatul new media (aplicând split-screen-ul, animaţia, ecranul în ecran etc) folosind ca material de lucru filmele lui A. Tarkovski din care voi extrage tema apei şi o voi resemnifica prin suprapuneri noi, evident că simt nevoia imensă de a mă conecta, atât cât pot face aici şi acum, cu felul special de a face artă al regizorului rus. După lectura însufleţită a lucrării de doctorat publicată a Elenei Dulgheru "Tarkovski - Filmul ca rugăciune", am trecut la vizionarea tuturor înregistrărilor documentare cu şi despre Andrei Tarkovski. Poate că nu e cazul să fac un comentariu desfăşurat, tind mai degrabă să împărtăşesc starea unică pe care o experimentez în conexiune mai mult sau mai puţin directă cu acest OM de dimensiuni iluminate care soarbe şi varsă în fiecare cadru un rusesc universalizat în care suferinţa umană, evident una biografică, capătă proporţii care pătrund acolo unde uşile sunt măcar întredeschise. (un documentar important se poate găsi pe www.libertiv.ro)

Filmul despre artă. Artă despre artă

Este titlul cărţii la a cărei lansare am fost prezentă. O lucrare de doctorat susşinută de la Sorbona în '82. Mai mult decât discursurile dnei Manuela Cernat (profesoara mea de istorie a filmului) şi ale dlui Laurenţiu Damian (cu el fac structuri narative), am vizionat filmele de artă despre artă ale autoarei. Acum urmează să răsfoiesc cu drag cartea...

Faust / regizat de Purcărete, un documentar de Laurenţiu Damian (profesorul meu la Structuri Narative)

Un spectacol nu poate fi comentat, trebuie văzut, aş merge la Sibiu să-l văd... Filmul l-am văzut la Ministerul Culturii, vizionarea mi-a creat o stare stranie de şoareci pe mine, brrrrrr.... Aşa DA spectacol...

Becul haios

Pentru un râs sănătos şi o porţie de bună voie, Kobilianski (regizor basarabean) are reţetă. ;)))))))))))))))))))))))))))))))))))

Portret de familie - un scurtmetraj amuzant

He he he. No comment... Vieţi paralele, conflict transgeneraţional, umor şi ilaritate. O expresie a vieţii moderne... 7 minute de pauză.