Oglinda perfectă a timpului nostru. Tema disponibilizării masive a angajaţilor este abordată în momentul ei emoţional, dar şi axiologic: ce înseamnă să îţi pierzi locul de muncă şi care a fost valoarea acestuia până acum. Diversitatea reacţiilor îmbăgăţesc câmpul unei conştiinţe tesionate, aproape fără soluţii. Situaţia apare ca şi context al condiţiiei omului alienat, atât de alienat, că a şi uitat de alienare (tehnologiile avansate întreţin cu succes iluzia).
Personajul nostru este un "concediator" profesionist, mândru de viaţa lui strecurată în nori (la propriu şi la figurat). Metafora celor 10.000 de mile confruntă trecerea de la sens la non-sens. Sensul pare a fi dat de lipsa unui "cămin"-familie şi a relaţiilor (comunicată excelent prin trainingul motivaţional pe care îl ţine personajul nostru folosind tehnica rucsacului gol care promovează un stil de viaţă solitar şi fericit tip Carpe Diem), această "eliberare" de responsabilităţi pare a fi foarte convenabilă, satisfăcătoare... până la un punct, cel al singurătăţii profund conştientizate, în care deschizi ochii, de data aceasta în mod autentic, şi observi că viaţa ta e goală, că nimeni nu are nevoie de tine, că nu faci parte din evenimentul cuiva, visul cuiva, inima cuiva. Şi când Ryan VEDE asta, refuză să mai promoveze rucsacul, răsturnându-şi valorile.
Finalul este o surpriză, una extrem de realistă, de viaţă. În singurătatea adâncită, se întrezăresc primele alegeri ale inimii.
2 comentarii:
Da... mi-a placut. Chiar m-a amuzat ca asa li se intampla mereu burlacilor convinsi, se indragostesc de cine nu trebuie. Mi-a placut ca si-a indeplinit visul - acel card de mile - cand chiar avea nevoie.
Mie mi s-a parut ca nu mai avea nevoie de acel vis, de fapt pierduse orice semnificatie a ideii de vis, dorinta, cred ca plutea in gol, in aer, in nori, sus, departe de orice concret. Metafora mi s-a parut extraordinar de semnificativa...
Te imbratisez!
Trimiteți un comentariu