
Înţeleg în multe feluri legea selecţiei naturale, dar de la un timp experimentez felul în care legea are rezonanţe în lucrurile, evenimentele şi oamenii cu care mă conectez. Totul a început când am început să am acces la alegeri. Îmi amintesc că într-o zi aveam de ales între a merge la un spectacol şi de a fi la un training de dezvoltare personală, apoi a alege între a accepta invitaţia unui cavaler şi întâlnirea cu o bună prietenă, apoi etc etc etc. Insight-ul s-a produs când am avut de ales între două sau mai multe oportunităţi la fel de atractive şi surprinzătoare, am avut senzaţia de libertate, de spaţiu, de drepturi. În acest fel am ajuns să selectez totul în viaţa mea, la un nivel din ce în ce mai înalt. Cărţi, stil, tehnologie, profesori, locuri, entertaintment, oameni, bărbaţi, stări. În timp, aproape de prezent, datorită procesului de alchimie, creşterea înţelegerii şi a raportului în faţa realităţii, selectez cu o exigenţă crescută oameni, evenimente, chiar şi propriile reacţii. E o senzaţie şi o plăcere remarcabile de a fi acolo unde vrei să fii, cu persoanele cu care vrei să fii, cu rezultatele pe care le doreşti. Numesc asta prezentul dezirabil, controlabil, confortabil. Am înţeles că dacă ceva nu îmi convine, nu îmi face bine sau mă dezechilibrează în planul meu de viaţă, atunci responsabilitatea îmi aparţine. Asta îmi dă acel aer atent al selecţiei şi al asumării alegerilor. Riscul este să elimini foarte multe din viaţa ta. Unele chiar dureros de ataşate emoţional. Am capacitatea de a renunţa la oameni apropiaţi mie dacă observ că nu respectă timpul meu, spaţiul meu, opţiunile mele de viaţă. Dar uneori a tăia în carne vie pentru a salva integritatea este mai puţin decât a o pierde ireversibil. Sunt empatică, asertivă, corectă, onestă, directă, iubitoare şi mă aştept să interacţionez cu oameni care cel puţin tind să fie la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu