Astăzi, printre mobilă sculptată, scârţâit de parchet învechit de paşii tăcuţi ai colecţionarilor de perle ale artei, acompaniată de tăcerea volumelor tronând pe rafturile bibliotecii din Institutul de Istorie a Artelor, am experimentat, pentru a mia oară, emoţiile unui om care se hrăneşte cu rodurile cunoaşterii. Prezenţa mea acolo se datora lecturii publicaţiilor Doctorului Cantacuzino, fiul marii actriţe Maria Filotti. Medic, estetician, psiholog, psihiatru, filosof, şi cu o pasiune cu totul specială pentru FILM. Atât de specială, încât de-a lungul vieţii se dăruie acestei arte ca producător, scenarist, regizor, documentarist, cronicar şi istoriograf. El este cel care formează gustul spectatorilor inocenţi cu parentalitatea de a le indruma paşii, "docilitatea absurdă a publicului în faţa ecranului merge uneori până la limite uluitoare. Judecata sa nu se realizează pe baza nici unui criteriu. În faţa ecranului spectatorul e pierdut. Singur, slab, credul. O cât de elementară iniţiere în principiile tehnicii artistice cinematografice, o cât de uşoară considerare a filmului după normele acestor principii ar fi fost suficient ca să lămurească publicul" în mod clar preocupat de descifrarea realităţilor psihologice ale cinematografului. După aceste câteva idei, este inevitabil să imi vină ideea unei materii implementate în şcoli care să aibă drept obiect de studiu educaţia cinematografică, cum să ne protejăm de manipularea prin audiovizual, identificarea mesajelor subliminale, sistemul de valori setat prin cinema, cum deosebim un film util de unul distructiv etc.
Sunt cu adevărat onorată să îl descoper pe Ion Cantacuzino, un om mare cu origini domneşti, un Român printre români, un pasionat care a îndurat arestări şi percheziţii, dar, precum am auzit-o personal pe Viorica Matei, colaborator la capitolul publicistică şi redactor, Doctorul Cantacuzino "se deosebeşte de noi toţi prin seninătatea cu care a iubit filmul şi i s-a dăruit". Voi încheia această confesiune cu două citate extraordinare ale lui Ion Cantacuzino: "Timpul - o măsură a regretelor", "Timpul - o confruntare cu mine insumi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu