Dacă toată lumea se adună în familie, se înfruptă cu miel, cozonac, ouă în culori şi alte bunătăţi, celebrează atotputernicia pândecului cu pretextul spiritualizării, eu, non-conformistă cum sunt, am ales de data asta, pentru prima oară, să meditez la învierea lui Isus în singurătate. Evident, această singurătate este relativă, pentru că niciodată nu mă simt singură. Nu în sensul microbilor invizibili sau a fantomelor ascunse, ci în sensul că nu simt graniţa dintre mine şi ceilalţi. Acel concept reverberant care spune că întregul se regăseşte în fiecare parte, un principiu holografic, îşi găseşte expresia în felul în care eu însămi mă simt Universul şi parcă tot ce există a fost creat special pentru mine aşa cum eu am fost creată special pentru fiecare element din celălalt. Fascinaţia acestei viziuni transformă viaţa în ceva plin de valoare, sens, bucurie şi intensitate.
Mă simt extinsă, plurispaţială, atemporală şi de fiecare dată la fel de prezentă. Este 5:48 AM, noaptea a fost generoasă în momentele ei prelungite în felul în care simt că noaptea orele sunt mai lungi. Lichiorul de vişine italian primit drept bonus printr-o achiziţie fericită mi-a detensionat încordarea spatelui, conversaţia cu mama mea a fost suportivă în sensul în care mama trebuia să înţeleagă motivaţia lipsei mele de la casa părintească de acest Paşte, planul pentru mini-vacanţă pare realizabil, iar cireaşa de pe frişca de pe tort este conexiunea cu Adrian Nuţă. I-am scris un sms: "Scriu pentru a împărtăşi efectul pozitiv al cursurilor tale, e o şansă preţioasă pentru mine şi e o bucurie permanentă. Cu recunoştinţă, Liliana" şi Adrian mi-a răspuns cu genialitatea lui caracteristică: "Ce ar fi profesorii-grădinari fără florile mereu mai frumoase. :)". Momentul a fost de imensă semnificaţie încât am reluat la răsfoit cărţile luminoase ale autorului. Iată lumina. Iată biserica. Aici. Acum. Aprind şi o lumânare ca să integrez simbolistica. Hristos a Înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu