Da. Acest film a luminat o zi de duminică. O producţie franţuzească extraordinară. O poveste simplă a unei fetiţe (de o frumuseţe ingenuă) care îşi doreşte enorm îmblânzirea unei vulpi. În timp ce îşi testează răbdarea pentru a reuşi, dincolo de momentele care te duc cu mintea la Descovery sau National Geographic, fetiţa descoperă o lume nouă dată de stilul de viaţă a unei vulpi autentice. Prietenia dintre om şi natură este fermecătoare până apare sentimentul posesiei, dar lecţia devine o lecţie învăţată de la A la Z. Fetiţa descoperă iubirea. Iubirea pentru natură. Iubirea ca dar.
Demult nu am mai vazut un film atât de apropiat de lucrurile simple ale vieţii, dar profunde şi frumoase. Merită o clipă de răgaz. Iar contrastul cu civilizaţia actuală va face loc pentru concluziile personale ale fiecăruia.
18 comentarii:
Am o intrebare pentru tine...nu are legatura cu acest subiect. Sunt 2 tipuri de persoane si anume: cei care asteapta ca lucrurile sa se intample pentru a demonstra ca au dreptate si cei care previn anumite lucruri inainte ca ele sa se intampla chiar daca au de pierdut in acest sens. Defapt toti au de pierdut. Primii chiar daca asteapta si demonstreaza ca au avut dreptate faptul e consumat si nu e ireversibil. Iar cei care previn poate ca nu se va intampla niciodata iar ei au multe de pierdut din cauza unei simple ipoteze mergand pe teoria conspiratiei. Din ce grup faci parte? ca pondere a situatiilor in care te-ai aflat de acest gen.
Eu las viata să se întâmple în ritmul ei, nu sufăr de nevoia de a controla mersul firesc al evenimentelor, am încredere in felul in care sincronicităţile şi echilibrul forţelor se configurează permanent în vieţile tuturor (Îţi recomand să vezi "Evoluţia continuă" de Ian Longolg) sau să citeşti ce spune Bagminston Fuller despre tensenergie şi forţa vectorilor într-un sistem, sau poate mai relevant decât atât este structura cuantică a atomului şi modul de funcţionare şi o să vezi cum noi oamenii trăim în iluzia dată de limita capacităţilor noastre de percepţie a realităţii. Când am înţeles asta, nevoia mea de control s-a rarefiat ca fumul după un incendiu şi am început în sfârşit să trăiesc viaţa în prezent, valorificând şi valorizând fiecare clipă, fiecare om, fiecare eveniment.
Referitor la grupul di care fac parte, cred că din grupul pentru care o realitate sclipită în gând se poate materializa dacă am suficientă dorinţă pentru acest gând, însă materializarea nu o fac eu, cu Universul atunci când toate elementele sunt prezente şi realitatea pe care o doresc este în concordanţă cu principiile universale de funcţionare.
"grupul pentru care o realitate sclipită în gând se poate materializa dacă am suficientă dorinţă pentru acest gând, însă materializarea nu o fac eu,".....daca ==o conditionare Dorinta de unde e ?Am inteles ca e a ta ,dar sa fie suficienta e nevoie sa faci ceva ?.Sa inteleg ca materializarea gandurilor consta in marimea dorintei?Ce am eu de facut pt ca o dorinta sa fie suficienta ?
Ai dreptate si e un raspuns pe care ma asteptam oarecum sa il dai in ceea ce priveste "Eu las viata să se întâmple în ritmul ei, nu sufăr de nevoia de a controla mersul firesc al evenimentelor". Dar in acelasi timp exista un sistem destul de simplu pe care oamenii il invata de cand sunt mici si anume cand gresesti cu ceva ai tendinta sa fii mai precaut intr-o situatie similara sau cand te atingi de ceva si te arzi, data urmatoare iti este frica de acel lucru chiar daca e rece.
Sigur ca da.
Am avut parte de aceleasi conditionari. Insa din fericire am avut parte de oameni si alte surse de informatie care mi-au deshis noi perspective si viziuni asupra realitatii. Deci iata-ma pe un teren in care eu insami am devenit un observator si poate in viitor un emitator de teorii explicative. Ceea ce imi propun este sa creez situatii in care oamenii sa aiba acel "Evrica" asupra unui nou inceput, pt ei insisi, pentru evolutia propriului suflet, pentru a fi in acord cu etapele constiintei universale cu care poti fi UNA sau te poti opune.
:) Un frumos film, simple bucurii si dorintze pe care cu totii le avem, numai ca acum suntem "maturi" si sunt exprimate prin cuvinte ... cu din ce in ce mai multe silabe, sunete mai "umane" si rationalizari mai "profunde".
Dorinta este sau nu este, nu o poti genera ca intentie, ea vine in urma unui joc de energii si circumstante, probabilitati, posibilitati. Important este sa fii conectat cu tine, constient, atent, observator, sa ai grija de intentii si sa gasesti sens in tot ce ti se intampla.
"am suficientă dorinţă pentru acest gând, însă materializarea nu o fac eu". Am studiat putin acest lucru si e foarte interesanta aceasta teorie. Sunt 4 etape: 1. aparitia unei necesitati sau a unei dorinte. 2. dezvoltarea ei in subconstient si cresterea gradului de importanta - acel moment cand nu mai ai stare si chiar ti-ai dori sa se intample. 3. momentul cand te focalizezi pe acea dorinta si incepi sa o privesti cu foarte mult optimism si spui...sigur o sa se intample. 4. Acesta este un pas necesar dar care nimeni nu il aplica si anume...pana ca acea dorinta sa se indeplineasca tu trebuie deja sa fortezi realismul si sa incerci sa simti ca acea dorinta e deja indeplinita ca esti deja acolo. Trebuie sa inchizi ochii si pentru o secunda sa uiti unde esti si sa iti sa simti ca acel lucru s-a indeplinit. Sa constientizezi ceva ireal. Da e aproape imposibil si in fiecare secunda esti tras inapoi spre realitatea faptului ca nu s-a intamplat inca. Dar daca reusesti pentru cateva clipe sa inchizi ochii si sa simit ca s-a indeplinit deja, atunci intervii in puterea cosmica. Ochii vad si cred ceea ce vad. Dar daca tu reusesti sa vezi ceva ce nu este inca real atunci intra in contradictie cu realul si ai o mare sansa ca acel lucru chiar sa se intample. Participa puterea inductiei, logica dar folosita pentru negarea pasului unde te afli intr-un moment anume pentru ca irealul sa poata avea loc. Cand ajungi in punctul "Este, il vad, se intampla....nu are cum sa nu fie pentru ca este chiar in fata mea il pot vedea, atinge si simti....deci sigur se intampla sigur exista" atunci sunt sanse enorm de mari as putea spune chiar 90% sa se intample. Eu am testat pe cateva situatii unde probabilitatea ca evenimentul sa aiba loc era foarte mic.
Exista o a2a teorie care intra in contradictie cu prima teorie dar care iarasi are mari sanse de reusita. Momentul cand faci ceva de placere si sunt anumite probabilitati pentru evenimentele urmatoare care nu sunt tocmai favorabile si ma refer la urmatoarea situatie exemplu: Joci un joc cu prietenii tai, in acel moment sunt 2 tipuri de oameni - cei care joaca de placere si nu tin neaparat sa castige ci pur si simplu gusta fiecare clipa, si oamenii care ar da orice sa castige si doar atunci cand castiga simt satisfactia. Noi in subconstient apartinem de a2a grupa pentru ca asa am fost invatati de mici "sa fii primul in clasa" sau "fa si tu ceva cu viata ta" ; sunt multe scenarii care duc la dorinta de a castiga chiar daca nu e mare lucru...poate un joc stupid. Treptat reusesti sa ajungi in prima grupa cand faci ceva competitiv dar nu iti doresti sa castigi neaparat ci pur si simplu sa participi. De exemplu atunci cand joci tenis daca reusesti sa te bucuri de fiecare lovitura si sa zici "waw inca sunt in joc inca mai am sansa sa mai lovesc o data mingea...sunt onorat" ...si te relaxezi reusesti sa duci la bun sfarsit ceea ce iti doresti chiar prin faptul ca te-ai impresionat pe tine insuti cel mai mult...nu prin dorinta de a impresiona pe ceilalti. Aici trebuie spus ca se intampla un fenomen foarte ....foarte ciudat si anume cand ajungi la acea bucurie interioara ca ai reusit sa treci de un anumit stadiu care parea destul de greu...apare o senzatie brusc ca ce urmeaza...urmatoarea lovitura sigur o sa fie ok de genu "ar fi culmea sa se intample" si chiar se intampla. Joci ca si cum nu ai avea nimic de pierdut, te bucuri de fiecare clipa petrecuta si apare acel sentiment ca sigur o sa fie bine si in continuare de genu "ar fi culmea sa se intample". E ca si cum ai forta ceva in ordinea lucrurilor "nu are cum sa se intample" - "uite ca s-a intamplat". Am luat un exemplu pur fictiv dar daca raportez la viata de zi cu zi cand poate conduci o afacere sau poate lucrezi intr-un domeniu unde ai nevoie ca lucruri din senin sa se intample, aceasta teorie chiar...isi face efectul.
"Deci iata-ma pe un teren in care eu insami am devenit un observator" Cel mai important este sa devii si personaj principal in viata ta pe care faci teste si observator in acelasi timp. Experimentezi pe tine situatii si esti cel mai bun observator atunci cand poti sa afli informatii din interior...din tine. De exemplu atunci cand esti observator la intamplarile altora te bazezi foarte mult pe anumite presupuneri bazate pe ipoteza data. Dar atunci cand esti tu implicat esti cel mai bun observator pentru ca nu trebuie sa presupui ci ai toata informatia necesara. Si eu ca si tine reusesc la un moment dat sa "ies din mine" si sa ma observ acolo unde sunt sa inghet pentru un moment situatia si sa ma privesc ca intr-o sala de cinema. Cu toate acestea teoria "mereu gasesc solutii la problemele altora dar la problemele mele inca nu gasesc raspunsuri" ramane in picioare ca un mic paradox.
Excelenta explicatie, Mister X, este ceea ce postuleaza documentarul si cartea The Secret. Putem merge si mai departe cu legile cuantice la realitatile paralele.
Multumesc pt raspunsuri, sa inteleg ca dorinta noi o materializam si implinirea ei tine tot de mine .Ceea ce mi se da e puterea de a o realiza ,energia de care am nevoie pt a atrage spre mine ceea ce imi lipseste
"este ceea ce postuleaza documentarul si cartea The Secret." Din pacate timpul nu imi permite luxul de a citi carti pe aceasta tema sau de a vedea filme prea multe. Tot ce pot sa fac este sa ma implic cat mai mult in astfel de mici experimente si de a le analiza la maxim indiferent unde ma aflu. Dar si acestea sunt limitate de anumite ganduri.... Multumesc pentru indrumare o sa incerc sa gasesc acea carte si sa o citesc, sa gasesc lucruri complementare la aceasta idee, lucruri care pentru mine sunt pur mistere.
"Ceea ce mi se da e puterea de a o realiza ,energia de care am nevoie pt a atrage spre mine ceea ce imi lipseste". Din cele 2 teorii putin schitate mai sus trebuie sa alegi pe cea care simti ca te-ar putea ajuta. Daca imi spui macar putin despre ce este vorba cred ca am putea gasi solutia optima.[Imi cer scuze daca intervin prea mult pe acest blog si incetez oricand la dorinta autorului]
Este in regula sa oferi suport celor care cer. Iar eu diream sa adaug ca nu prea exista retete ca la faracie si trebuie sa mergi in propriile cautari, evident, asistat de cei care deja au auvut acces la forme subtile ale cunoasterii.
Referitor la The Secret, iată linkul:
http://www.youtube.com/watch?v=_b1GKGWJbE8
primele 20 min si voi cauta un link pentru filmul intreg.
Multumesc Mr.x pt disponibilitate .Probrabil ca propriile cautari m-au facut sa fiu acum aici .
Asa este, fiecare invatam din propriile experiente, dar uneori ne impotmolim si nu mai stim incotro sa mergem si suntem debusolati. Asta pentru ca tindem sa complicam lucrurile mai mult decat sunt si nu privim cat mai simplu imaginea de ansamblu. De aceea uneori este indicat sa apelezi la parerea unui prieten sau strain. Pentru ca el poate vedea in situatia ta ceea ce tu nu poti din cauza ca esti coplesit sau pur si simplu satul sa tot te zbati. Nu inseamna ca sfatul cuiva din exterior este perfect si sigur merge dar exista o sansa sa spui "da la asta ma gandeam si eu dar nu eram sigur, multumesc pentru sfat" sau "la asta nu m-am gandit, as putea sa incerc". Daca noi nu gasim o solutie nu inseamna ca suntem incapabili sau mai putin inteligenti ca altii ci pur si simplu ajungi intr-un punct cand esti concentrat pe o pista si nu poti vedea si celelalte posibilitati, alternative care nu sunt tocmai in aceeasi directie, uneori poate chiar radicale dar care in final duc catre implinirea acelui lucru dorit.
Atunci formulează exact ce vrei să obţii şi facem un grup de sprijin.
Trimiteți un comentariu