Michael Jackson

Mi-a fost trist să aflu de ziua mea că Michael Jackson a murit. Când eu m-am născut în 1982, el lansa albumul "Thriller", album care a avut vânzări record. Într-un fel, misiunea lui a fost încheiată, poate mai puţin cele 40 de concerte care trebuiau susţinute din 13 iulie. Muzica lui va rămâne cu mine. Eternitatea este printre noi.

Dans şi curcubeu

O zi nebună, cu un pic de respiro în taxi, cu infernul arid din tramvai, cu hainele care se topeau pe mine fatal expuse razelor ultraviolete, infraroşii şi betonului urban, câteva sincronicităţi şi coincidenţe au adus zâmbetul pe faţa mea agresată de canicula prematură. Nu mai ajută nici îngheţata, nici apa, nici umbrele. Poate doar un popas la Polul Sud.
Dar! Ziua nu se termină aici. Norii cu ploia lor conturează un curcubeu. Când am ieşit de la Cinemateca de la Euforie, peisajul, chiar dacă era decorat cu betoanele colţate de blocuri, jocul luminii soarelui demascau un bloc argintiu care au conferit o nuanţă interesantă frumosului meu curcubeu. Da, era curcubeul meu, venise ca o confirmare a ultimei mele descoperiri. L-am observat aproape involuntar.
Apoi am ajuns la cină, o cină plină de relaxare la "Carul cu bere", al cărui parfum intens de mâncare ce mă cam deranja, a fost compensat de prezenţa a 2 cupluri de dansatori absolut fabuloşi. Şi pentru că îi admiram cu mintea dansând o dată cu ei, cei patru salvamari ai monotoniei, au pornit în odiseea resuscitării mesenilor oferind şansa unui dans şi pt ei: tango, salsa, vals etc... unul din frumoşii dansatori m-a invitat şi pe mine! Uhhhhhhh! Exact ce îmi doream. Un copil frumos la 18 ani, dansa perfect, corpul lui comunica impecabil ritmul, mesajul, energia. Mi-a plăcut la nebunie.

Mireasa fără zestre

Deşi cu titlul de dramă (1984, URSS), acest film m-a amuzat teribil. Am rîs cu multă poftă şi am regăsit povestea de N. Ostrovski o serie de elemente actuale, aproape arhetipale. O tânără femeie la vârsta de măritat, frumoasă, dar fără zestre, devine un "obiect de vânat" în mâinile unor hărţuitori masculi - reprezentanţi ai unor specii animate de putere, dominaţie, posesie şi jonglerii - un boer boem şi cu personalitate multiplă, un banker obez şi gurmand, un poştaş meschin, un arivist abil - şi toţi o vânează, o doresc, dar nu îşi asumă angajamente. Astăzi în societatea noastră lucrurile nu s-au schimbat. Cel puţin atunci se vehicula cuvântul "onoare", acum... mai degrabă se vehiculează: intri pe chat, dă-mi web, dezbracă-te, etc.
Filmul este în afara filmului. Replicile realiste te scot din poveste pentru o conectare fair la realitate. Dur, crunt, cu aerul depresiei rusificate.

Final de cursuri doctorale

Şcoala doctorală durează 3 ani. Primul an este conţinut de cursuri de materii fundamentale: Secţia film: Structuri narative, Film de autor, New media, Estetica filmului, Stilistica filmului, Istoria filmului. Astăzi a fost ultima zi de cursuri. Dna Nichituş era haioasă cu ochelarii de soare la curs (ma rog, ochii ;) ), Cornel Mihalache era expansiv ca niciodată, Cristian avea şi el o stare euforică legată de faptul că ultimul timp nu a mai descoperit nimic nou, Mircea Florian era ceva mai serios şi preocupat de Greenaway - pe care urmează să îl întâlnească, Dana se alesese cu câteva cărţi - de Doru Niţescu, un mic tratat despre Fellini şi o carte superbă despre o actriţă româncă. Adică actriţa este superbă. La New media, plecând de la noţiunea de tensegritate despre care am primit o serie de referinţe de la dl profesor, am ajuns la doi părinţi ai graficii pe computer - deci un nou target de knowledge - Maser şi Abraham Moles şi un matematician român important Mihai Nadin. Stilistica filmului a fost animată şi de prezenţa lui Andrei Gorzo - a ieşit o discuţie multilaterală pe tema cinematografului american al deceniilor 6-7, despre TV - talk show - 2 formate - montaj intelectualist versus montaj naturalist. Am avut o scurtă întrevedere cu decanul, am citit toate afişele şi mi-am propus să ajung la 2 lansări de carte, precum şi la întrunirile noii echipe de cercetare a Realităţilor Virtuale - Teatronik.
Mai am o marjă extrem de strâmtă pentru a-mi pregăti examenele. Nu ştiu care urmează a fi suma orelor dormite.

O picătură ... de nectar

Nu a fost nimic, niciodata ruginit, ci doar depozitat cu atenţie pe unul din rafturile creierului. Unul din noi a deschis sertarul si tăcerea a prins voce. Ce urmează sa faci? Deja ai scos sculele din sertar şi ai început să meştereşti. Cuvinte puse într-o ordine fireasca şi onestă, iar mai mult decât atât, încărcate cu bătăile inimii tale. Meştereşti şi darurile tale bucură destinatarii. Apoi o să vrei să pleci, in ploaie, la umbră sau la somn. Nu ştiu dacă te vei mai întoarce. Dar destinatarii darurilor tale vor păstra aroma cuvintelor şi vor umple sertarele cu tăcerea cuvintelor tale, atunci cânt tu dormi...

Mai multe despre "Bucky"

De Buckminster Fuller citisem o prefaţă de 50 de pagini la cartea lui Gene Youngblood "Expanded Cinema". Apoi despre el şi tensegritate a vorbit Adrian Nuţă la ultima sedinţă de terapie, pentru a-mi calma curiozităţile, l-am rugat pe profesorul de New media, Dr. Conf. Univ. Marius Nedelcu să îmi firnizeze nişte surse, ştiind că este pasionat de arhitectura. Uhhh, şi iată ce am aflat. (la fix, ca de obicei, Universul îmi răspunde promt)
"Desi Walter Bauersfeld a proiectat si construit pentru prima data, în 1922, o structura geodezica, in Germania, la atelierele de optica Zeiss din Jena, inventarea acesteia este atribuita americanului Richard Buckminster Fuller, inginer, matematician, poet, cosmolog, filozof, considerat geniul arhitecturii secolului XX. La sfarsitul anilor 40’, a dezvoltat ceea ce el numea sistem geometric sinergico-energetic, cea mai cunoscuta dintre rezultatele eforturilor sale intelectuale fiind structura arhitecturala numita cupola geodezica, un prim exemplu de aplicatie practica fiind Pavilionul Statelor Unite, construit in Montreal, la Expo 67.
O incursiune foarte scurta în vasta opera a acestuia este, poate, utila pentru a plasa subiectul într-un context care sa îl faca mai bine înteles.
În eseul “Guinea Pig”, scris cu câteva zile înainte de a se stinge din viata pe care o priveste retrospectiv ca pe un experiment, Buckminster Fuller –“Bucky”- relateaza ca timp de peste cincizeci de ani, renuntând la prejudecati si practici traditionale, a încercat sa priveasca lucrurile într-un mod natural pentru a descoperi principii care guverneaza Universul, aplicabile problemelor cu care se confrunta omenirea, în folosul efectiv al acesteia si nu în cel al marilor state, religii sau întreprinderi private, oricât de bogate sau puternice ar fi.
“SINERGETICA – Explorari în geometria gândirii”, lucrare editata de Fuller în 1979, este una din cele mai clare si cuprinzatoare tentative de a explica, prin geometrie, Universul si fenomene ce îl guverneaza, legând limbajul stiintific de unul comun. Sinergia este definita ca însusirea unui sistem integral, care nu poate fi intuita cunoscând însusirile elementelor constitutive luate separat. Ruperea unui subiect în parti, pentru a fi studiate separat, nu duce la întelegerea cuprinzatoare a totului – “natura are un singur departament si un singur limbaj”. Asa cum au descoperit chimistii, o demonstratie de sinergie este modul în care se comporta atomii sau moleculele când sunt separate dintr-un compus, ceea ce nu explica comportamentele asociate, parând a fi vorba despre “energii pierdute”.
Aritmetic, un triunghi + un triunghi = doua triunghiuri. Într-o asociere spatiala pot determina ceva fundamental: un tetraedru – poliedru cu patru fete - un sistem, o împartire a Universului în interior si exterior. Acum, sinergic, un triunghi + un triunghi = patru triunghiuri. Dupa Fuller, tetraedrul este baza tuturor structurilor spatiale existente, sistemul elementar (minimal) prin a carui geometrie se poate explica totul, de la atom la galaxie.
Cuvântul tensegritate (tensegrity) este obtinut prin comprimarea expresiei integritate tensionala si descrie modelul care rezulta atunci când tractiunea si compresia, atractia si respingerea, se afla într-o relatie reciproc avantajoasa. Perceptia, aproape generala, este ca cele doua forte se afla în opozitie, dar ele sunt complementare, gasindu-se întotdeauna împreuna. Un exemplu este balonul de cauciuc: moleculele de aer împing discontinuu (divergent) membrana întinsa continuu (convergent), fortele aflate în echilibru mentinând balonul umflat, facându-l foarte rezistent (se stie ca este destul de greu de spart). Toate structurile geodezice sunt caracterizate de tensegritate chiar daca acest lucru este sau nu perceptibil."
sursa: http://www.minodesic.ro/

Evoluţia conştiinţei prin cultură

Pentru mine CULTURA este un spaţiu în care civilizaţia are posibilitatea să se exprime şi să seteze noua sa realitate. Încă din adolescenţă am deschis calea poeziei trecând de la a fi o contemplatoare a poeziei lirice la creatoarea propriilor versuri, care, pe lângă satisfacţia imensă de a mă exprima, au fost recompensate cu selecţii de publicare a lor şi respectiv premii. De asemenea copilăria a fost marcată de zile întregi de savoarea de a picta, de la a imita realitatea observabilă, la a crea propria realitate abstractă, simbolică, metaforică. Nu m-a lăsat neatinsă nici istoria şi am păşit în lumea investigaţiilor documentale şi de natură arhivică. Apoi am avut şansa unei burse în România (eu fiind născută în Republica Moldova) şi opţiunea mea de data aceasta se direcţionase către psihologie – un tărâm investigaţiei sufletului uman pe care îl căutam pe atunci cu pasiune, lupa mea fiind clar direcţionată către relevarea şi revelarea oamenilor. Fără a uita pasiunea către artă, valurile vieţii mi-au reamintit-o la masterul în Programe Audiovizuale la UNATC, continuată acum cu doctoratul în Cinema, pentru mine o şansă de a unifica cinematografia cu psihologia într-o cercetare interdisciplinară.
Aceste date de natură biografică devin cartea de vizită care exprimă opţiunile mele de viaţă, pentru că arta a devenit parte importantă din stilul în care îmi petrec o mare parte din fiecare zi. Cinematograful, expoziţiile de muzeu, vernisajele, workshopurile culturale, târgurile, teatrele, biblioteca (BCU), lansările de carte, Institutul Cultural Român, Ateneul, Opera Română, restaurantele/ceainăriile cu librării şi spaţii de lectură incluse, blogurile şi site-urile cu profil cultural – au devenit forme indispensabile supravieţuirii mele. Nu am cablu TV şi nu sunt pasionată de presă. Nu simt nevoia. În schimb visez să cânt la pian şi să am un atelier de pictură.
Acest stil de viaţă intens culturalizat mă fac să redescoper şi să reevaluez Bucureştiul extrem de ofertant în opţiuni de natură intelectual-culturală. Înainte de a oferi soluţii legate de sistemul actual de „domesticire” a popualţiei şi „îmblânzire” socio-culturală, m-am întrebat ce pot face eu (personal) în acest sens. Soluţia a fost blogul ca formulă de împărtăşire a experienţei după fiecare eveniment frecventat. Am observat că amicii şi prietenii mei care îl urmăresc, au devenit pas cu pas incitaţi de entuzismul cu care scriu despre momentele mele de cultură. De aceea mă gândesc că adevăratul impact care poate suscita la acţiune este să auzi un om pasionat de artă şi cultură. Pentru că de altfel, dacă deschizi orice 7 seri, Time Out sau alte surse de profil, este foarte uşor să localizezi câteva evenimente tentante care pot fi o alternativă excelentă Clubului, barurilor sau teraselor. Oamenii trebuie ajutaţi să testeze şi apoi să decidă dacă expresia culturii le vorbeşte pe limba lor.
(eseu redactat pentru aplicaţia la Şcoala de Vară Romania Secolului XXI, www.scoaladevara.com)

Time control

Michelangelo Cafe. Curs Time management. Notiţe.
Activităţi optim incluse. Ce aleg să fac acum? Opţiuni. Ceea ce fac acum este cel mai important lucru de făcut ACUM. Rezultă PERFORMANŢA MAXIMĂ. Ce te împiedică să fii maxim eficient? Răspuns: selectarea priorităţilor, overplaning, "urgenţele", resurse - timp, bani, echipament, oameni. Rezultate. Arta shortcut-urilor. Sarcinile pot fi: autogenerate, delegate, "sociale", oportunităţi/accidente. Avem în viaţă sarcini DE FĂCUT, PROBABILE, POSIBIL NU LE VOM FACE NICIODATĂ. Felul în care organizăm cele 24 de ore va genera reyultatele. Non-acţiunea poate fi şi ea un rezultat. Tips: nu amâna ceea ce poţi face şi durează sub 5 minute.

Ian Lungold şi Evoluţia conştiinţei

Alături de o mulţime de speculaţii pe baza calendarului mayaş, 2012, sfârşitul lumii şi alte nebunii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, Ian, care moare in 2005 de cancer
("I was standing with the waves splashing up to my thighs in bright sun light looking out at the sparkling blue water and with white clouds racing each other to the distant horizon, and I realized there was only one reason that I was having this experience.
Because I created this experience. The fact that I was standing there with cancer could only be because I had created this situation as well. Now why would I do that? The only rational answer (and then just barely rational) is because I believed for some reason that I had to do this to prove some point or another. Like I said just barely rational. But prove something to whom? Who else is there in my creation of experience? Who else is actually there in your dreams at night? No-body baby, except you. It came to me that the reason we do not own our creative ability fully is that we do not trust our selves with that ability. Lack of trust is a learned behavior.") - sursa: http://www.mayanmajix.com/ian_journal_01.html
mi-a deschis perspectiva explicativă pe care o bănuiam, dar nu am făcut nici o investigaţie pentru a o demonstra. Studiind calendarul Mayaş şi o mulţime de alte documente arheologice şi spirituale, Ian deschide o uşă către a vedea conştiinţa ca evolutivă - 9 trepte, dând o nouă perspectivă sensului vieţii. Noi suntem creatorii experienţei noastre, noi suntem Dumnezeu, conştiinţa mereu are o orientare, mintea există pentru a prevedea pericolul, integritatea (= a-ţi urma inima), ... va continua

Poiana duminicală

Mi-am umplut duminica în stilul meu. Vigilentă de la 5 dimineaţa. Debut la Filaret. Apoi celelalte. Lecturi de Einstein, vizionări de documentar despre Univers, găuri negre şi coexistenţa interesantă, pe alocuri paradoxală a galaxiilor, apoi despre secretele împerecherii la animale - hehe - ce distracţie - natura e plină de surpize şi diversitate; am lucrat la selecţii din textele lui Adrian Nuţă pentru proiectul de audiobooks la a căror elaborare particip; cina de la "Carul cu bere" a fost un moment de relaxare culinară binemeritată (opţiunile mele fac cu ochiul cartofilor ţărăneşti, ciupercilor la tigaie cu unt şi merelor coapte pe reţeta localului); Florin, Magda, Igor au fost prezenţe încântătoare în programul meu şi trimit gratificările corespunzătoare. Şi închei cu un alt documentar, de data aceasta despre Evoluţia conştiinţei.

Fetiţa şi vulpea

Da. Acest film a luminat o zi de duminică. O producţie franţuzească extraordinară. O poveste simplă a unei fetiţe (de o frumuseţe ingenuă) care îşi doreşte enorm îmblânzirea unei vulpi. În timp ce îşi testează răbdarea pentru a reuşi, dincolo de momentele care te duc cu mintea la Descovery sau National Geographic, fetiţa descoperă o lume nouă dată de stilul de viaţă a unei vulpi autentice. Prietenia dintre om şi natură este fermecătoare până apare sentimentul posesiei, dar lecţia devine o lecţie învăţată de la A la Z. Fetiţa descoperă iubirea. Iubirea pentru natură. Iubirea ca dar.
Demult nu am mai vazut un film atât de apropiat de lucrurile simple ale vieţii, dar profunde şi frumoase. Merită o clipă de răgaz. Iar contrastul cu civilizaţia actuală va face loc pentru concluziile personale ale fiecăruia.

Colţul de Rai al copilăriei mele

Am rupt cu mare greu timp pentru a i-l dărui mamei. Suprapusă cu o întâlnire de afaceri, călătoria mea în Basarabia a fost un prilej de ...mmm, aflaţi voi mai departe. Este pentru prima oară, când, aflată în plin proces de trăire conştientă, am renunţat la gustul grabei de a mă întoarce la Bucureşti, în schimbul gustului căpşunilor cu rouă proaspăt culese din grădina mamei, ceai din flori de salcâm şi mentă proaspătă, castraveţi crocanţi cu elemente sănătoase date de un ciorniziom nepoluat, somnul dulce pe perna cu pene, sărutările calde cu aromă de lapte ale mamei, răcoarea paradisiacă a dimineţii, muzica orchestrată a greierilor din serile lor boeme, florile însufleţite ale mamei - are un talent incredibil de a da viaţă florilor şi are o colecţie impresionantă, este chiar prima oară când nu mi-am deschis laptopul pentru temele mele sau cărţile pentru a bifa cine ştie ce recenzie, ci am ales să o ascult pe mama, nu să o aud, ci să o ascult şi am descoperit cu atâta încântare izvorul de înţelepciune, mama a spus atâtea lucruri simple la care au am ajuns după o serie de experienţe, experimente şi lecturi, iar ea le ştia, pentru că este mai conectată la viaţă decât mine, eu fiind cea care complică mereu lucrurile, am atins frunze, am cochetat cu iepuraşii, am inspirat aerul oxigenat, etc etc - am simţit atât de intens liniştea, am savurat cu atâta încântare fericirea părinţilor mei, împărtăşindu-le aceasta şi am răspuns cu o tăcere profundă, dar răscolită când tata m-a întrebat "de ce nu revii, de ce nu te întorci aici?"... tăcerea mea fiind o expresie a unei fricii de a accepta că e atâta deşertăciune în goana mea după un nume într-un oraş al anonimatului...
Da, aici este Raiul, în sânul dragostei părinţilor mei, în casa copilăriei, în verdeaţa aproape neatinsă de toxinele maşinilor. Probabil această casă va rămâne un simbol al purităţii începuturilor, al începuturilor mele.

My job is to have a nice life!

Mă întreb deseori dacă a respira este o artă. Sau dacă a privi poate fi făcut cu talent. Cred că îţi trebuie ceva ingeniozitate şi pentru felul în care te trezeşti dimineaţa. Poate creativitatea îşi are loc şi acolo unde pui capul pe pernă. Îmi pare incredibilă întrebarea: ce vrea viaţa de la mine, reformulată pornind de la: ce vreau eu de la viaţă. Şi dacă mă întreb ce vrea viaţa de la mine, atunci răspunsul sigur îl găsesc în bătăile inimii mele. Acolo se regăsesc vibraţiile conexe cu tot acest univers care este Unul, divizat acolo unde e indivizibil şi unificat acolo unde nu părea a fi logică unificarea. A fi în fiecare clipă într-o armonie cu viaţa pentru mine înseamnă a crea această armonie. Nu îmi reuşeste întotdeauna, dar mereu se poate schimba perspectiva. Astăzi, de exemplu, alături de sarcinile din afacerea mea, făcute şi ele cu creativitate, spontaneitate şi angajament, am reuşit să strecor atât cât am simţit nevoia, plăcerile mele spirituale - lectura din ultima carte a lui Adrian Nuţă (Fizica cuantică povestită de un psihoterapeut), articole descriptive despre cultura japoneză, contemplarea copacilor, a chipurilor oamenilor, a propriei voci, vizionarea unui western însoţită de un amic din altă cultură, dialog cu o mulţime de oameni dragi mie, vigilenţa pe o înregistrare cu Eckhart Tolle despre trezirea conştiinţei, îngrijorarea faţă de aprobabrea Codexului Alimentarius în Ro (vom cultiva numai seminţe modificate genetic), muzica nelipsită din viaţa mea, lectura conştientă a primelor paragrafe din Drepturile Omului de pe o plasmă de la Protecţia Copilului şi aş mai continua. Ajung la bucuria de a descoperi că îmi amintesc uşor fiecare secundă a zilei. Şi înainte de fiecare seară, când ajung să îmi odihnesc corpul plăpând şi să mulţumesc Totului că am ajuns la plăcerea somnului, îmi reevaluaz concepţia asupra lumii pe care evenimentele zilei curente au confirmat-o sau deturnat-o, fiind în dialog cu mine însămi şi reconfigurez schema mentală.
Cam asta fac în viaţă: să am o viaţă frumoasă!

The Reader

Tulburător. Acesta este primul cuvânt, de fapt starea prezentă, după ce am ieşit din sala de Cinematograf. O iubire imposibilă, o iubire care îţi marchează viaţa pentru totdeauna. Şi el, şi ea, continuă a trăi sub impactul acelei relaţii. Dar nu unul fericit. Însă unul asumat. Dureros. Copleşitor. Labirintic. Fără scăpare.

Destricted

Curs de Structuri Narative. Colegi: Cristian Tudor Popescu, Radu Găină, Mircea Florian, Cornel Mihalache şi eu. Dl Profesor de pune filmul. Destricted. Unul din cele mai controversate în a cota cei 18 ani sub limita cărora filmul este nevizionabil sau periculos. Chiar şi pentru unii mai slabi cu inima... 7 regizori. Tema "sex". Rezultat: filme aproape porno create de regizori celebri (Gaspar Noe, Larry Klark, Marina Abramovici etc). După vizionare, dialog. Consider că filmul este accesibil doar unui public ceva mai pregătit. Scenele porno nu trebuie interpretate mot-a-mot. Dincolo de imaginile vizuale, legătura se face între lipsa pudorii, lipsa inhibiţiilor, dar şi lipsa intimităţii spirituale. În felul acesta actul sexual devine un act de violenţă, de defulare, de control şi manipulare. De la nivelul socio-consumerist, la nivel individual în care dincolo de scenele actului sexual, privaţiunea este de natură emoţională. Acest film vine conex şi cu galeria de duminică de la MNAC, numită Fragility of Being, unde condiţia femeii este abordată tocmai din acest punct de vedere. Filmele, astfel, devin pretext de meditaţie, de dialog pentru subiecte sensibile, actuale, reale, ireversibile...

Mircea Florian - un coleg de doctorat ARTIST!

sursa: http://www.cotidianul.ro/mircea_florian_merg_ametit_pe_mai_multe_carari_video-85297.html

Cunoscut în România de către unii mai degrabă ca artist folk, însă de către alţii drept cel care în ’86 scotea sub numele Florian din Transilvania discul “Tainicul vârtej” (o melopoetică rock împănată cu muzici electronice experimentale, progressive, care a marcat pe mulţi intelectuali ai vremii), acesta are, începând din anii ’70, zeci de proiecte avangardiste în care pune la treabă mai toate media. De la benzi de magnetofon până la proiectoare, elemente de robotică sau sintetizatoare şi până la cobză, drâmbă sau elemente kinematografice/dramatice. Îşi compune încă de la început muzica şi versurile la persoana întâi, suprapunând în piesele sale high-tech şi ecouri arhaice, iar mai nou a reluat colaborarea cu Lucian Stan (DJ Vasile) şi cu Tom Brânduş (VJ Tom), rezultatul neavând vreo referinţă în spaţiul sonor autohton.

„Eu sunt, prin definiţie, un călător pe multe drumuri paralele.”

“Mă interesează foarte mult ca poezia, actul scenic, interpretarea, muzica, tot ce înseamnă vizualul şi sonorul într-un spectacol să se nască cumva din acelaşi impuls."

Mai jos este o mostră de eveniment ţinut în Control Club unde a avut şansa să ajung. Muzică electronică, VJ, elemente folk.

Un popas la MNAC

Pentru că sunt adepta artei contemporane, MNAC a devenit un loc confortabil pentru mine. Alături de Michel, fiecare etaj de expoziţii a devenit o formă de a experimenta rolul de ghid cultural.
Expoziţia dedicată vieţii culturale 1900-1940 din România - un tablou al tablourilor bogat, somtuos, modern. Unde e acea Românie?
Fragility of Being - destinat crizei feminităţii - violenţă directă sau voalată - 3 produse video care face demonstraţia identităţii precare.
Am revăzut She Devil - o altă perspectivă a condiţiei de a fi femeie.
Digital Art - cu digital painting (conceptual, cromatic, suport de print pe aluminiu). Excelent!

Bucharest Food Festival

Primesc 2 invitaţii la acest Festival care, din titlu şi prezentare, mă incita şi îmi stimula imaginaţia culinară, bucurându-mă de şansa unui posibil spaţiu al reinventării al meselor mele delicioase, dar şi sănătoase. Însoţită de prietenii mei cei mai buni, poposesc la mult râvnitul festival. Surpriză! Gol, trist, obosit... În loc de merindele care ar fi trebuit să troneze vioi pe mesele de prezentare, în loc de generozitatea degustărilor şi abundenţa sclipirilor culinare, găsesc un loc dosit în corturi, singuratic şi înfometat... În afară de bucuria de a regăsi câţiva prieteni cu care pierdusem legătura, declar Festivalul un moment de slabă respiraţie.

Lansare de carte "Bucureşti - Platou de filmare"

Aşa cum mai punctam undeva, am aşteptat cu mare drag această lansare, ştiind de acest proiect încă din 2007. Coordonatorul este fostul meu profesor de scenografie Dl Dodu Bălăşoiu, care, cu o echipă motivată, cu un buget de 1 mil euro (grant) şi perseverenţă semnează o lucrare multifuncţională. Dincolo de volumul fotografic (7000 foto) realizat cu mare acurateţe, dar şi cu o expresie fidelă a realităţii bucureştene, proiectul este însoţit de un DVD dublu cu filmări şi fotografii, tehnica face diferenţa şi surpriza vizualizării imaginii incită curiozitatea.

Terasă

E cald, serile sunt lungi, răcoarea este la modă, se poartă terasele... După şedinţa foto de luni seara, noaptea de revolte de marţi, astăzi a fost ziua teraselor. După amiaza am petrecut-o cu Alexandru la Nirvana. Iar seara e dedicata lui Dan (cel mai bun prieten în variană masculină), am descoperit terasa la 2 min de mine - Yucca Restaurant (evident m-a cucerit pianul din restaurant)- un loc generos prin spaţiu. E un loc de atracţie pentru mulţi locuitori ai zonei şi nu numai, mi-a plăcut tipul de mobilă, felinarele, muzica, nici ceaiul/capuccino nu au fost sub limita aşteptărilor mele.

Offf...alimentaţia

Născută de o mamă gospodină perfectă, inevitabil am moştenit tot arsenalul meselor îmbelşugate, numai că intelectuală cum sunt, le mai şi rafinez, şi asta fără să fac eforturi speciale, reţetele majoritatea fiind propriile mele creaţii. Preocupată de tot ce este legat de sănătate (nu pentru că aş vrea să mor sănătoasă, ci pentru că aş vrea să îmi păstrez vivacitatea fiziologică pentru a avea energia necesară de a-mi împlini proiectele de viaţă, dat fiind faptul că eşti ceea ce mănânci). De-a lungul anilor, mai ales motivată de o posibilă carieră în nutriţie, am studiat fenomenul alimentaţiei corecte şi am depistat o serie de tipare moştenite prin educaţie dovedite a fi greşite. Într-un final, pentru a concuziona căutările mele, am ajuns să înţeleg că stilul alimentar trebuie personalizat şi nu prea există reguli stricte în acest sens. Alegerea mea a fost să renunţ, poate nu total, la alimentaţia carnivoră. Speriată de industria Eu-rilor, alimentaţia hiperprocesată, biologică, am găsit pentru mine, din toate relele, răul cel mai mic, optând pentru mesele de crudităţi - legume, fructe - şi am descoperit o lume mult mai interesantă decât orice tip de mâncare gătită şi asta datorită combinaţiilor şi al felului în care simţi energia dată de prospeţimea lor.
Şi ca o confirmare a celor de mai sus, astăzi am descoperit un documentar care te pune în gardă cu argumente, cifre şi cercetări. Pentru cei care îşi pun nişte întrebări, filmul este binevenit (evident, cu doza optimă de scepticism)
http://fymaaa.blogspot.com/2009/05/viitorul-alimentatiei-19052009.html

Slumdog Millionaire

Da... m-am dus la acest film numai şi numai ca să îl bifez fiind ferm convinsă că este o porcărie care a luat Oscarul pentru sărăcia exprimată în India şi că juriul AFA l-a cotat mai mult din interese politice sau sociale. Dar NU. Poate şi asta, însă am ieşit de la film ferm convinsă că şi-a meritat premiul cel mare!
Alături de performanţa tehnică a unui cadru foarte bine construit, spectacolul mizeriei, profesionalismul narativ, jocul actoricesc de calibru înalt, montajul dinamic etc etc, ceea ce a meritat a fost SENZAŢIA CĂ DESTINUL TE VA DUCE UNDE TREBUIE, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU! Povestea este fermecătoare, seducătoare, sinceră. Încrederea că tot ce trebuie să înduri sunt momente necesare pentru triunful de mai târziu. Demult susţin ideea că cinematograful NU TREBUIE să aibă acest realism care aduce strada în ecran, mă duc la film pentru a descoperi o lume nouă, estetică, în care binele învinge răul, pentru a mă alchimiza, pentru a descoperi basmul în propria viaţă, pentru a mă inspira şi a crede în bine, frumos, dragoste şi sămânţa divină pe care o caut pretutindeni.

Documentar Ştiinţific

Invitat spaniol - CONFERINŢĂ ÎN CADRUL DOCTORATULUI - Cum să povesteşti ca să fii înţeles. O invitaţie la a participa la proiecte de documentar ştiinţific. Incidentul care a ştirbit din valoarea prezentării producătorului şi regizorului spaniol şi al echipei care l-a asistat din partea UNATC-ului a evidenţiat din nou lipsa de responsabilitate şi angajament pentru că tocmai în centrul centrului, unde tehnica ar trebui să funcţioneze perfect prin însăşinatura obiectului de studiu, hop, nu avem cu ce....
În fine, partea bună a lucrurilor este că salut cu drag acest eveniment care îmi susşine propria intenţie de a finaliza cercetarea de doctorat cu un documentar ştiinţific care să prezinte realitatea psihoterapiei experienţiale, apoi să aprofundez propria viziune a filmului ca intrument în consiliere.

Noaptea Muzeelor

În spiritul dinamicii permanente a vieţii, după nişte întâlniri manageriate genial de legile Universului, am continuat traseul existenţial - Noaptea Muzeelor, eveniment organizat anual în capitală. Dincolo de obsesia mea de a vizita cinci muzee, alături de curiozităţi (o parte demult satisfăcute) (traseul presupunea suportul aglomeraţiei mulţimii, lipsa de aer, dificila posibilitate de savoare artistică) insistenţa mea în faţa prietenilor mei a fost motivată de acel tricou cadou pe care nu am reuşit să-l primesc în nici un an (dar nici de data aceasta).
Ceea ce mi-a placut la nebunie în urma efortului mersului pe jos în sandalele mele criminale a fost expoziţia Familia Regală - O istorie în imagini Regele Ferdinand/Regina Maria - ah ce vestimentaţie...; arhitectura superbă din Muzeul Municipal şi Palatul Cantacuzino - Muzeul Naţional George Enescu (mai jos câteva imagini surprinse), MNAR - alături de galerile picturale, am descoperit 3 tablouri de Rembrandt, arta în stil osmotic - pictură asociată cu lectura unor poezii celebre înregistrate (de exemplu Ovidiu cu Metamorfoze), precum şi proiecţia tip VJ cu muzică de chitară live.
Şi ca să revin la pământescul grotesc, amintindu-mi de imbecilitatea alimentaţiei cu carne, am mâncat o şaorma (pot număra pe degete şaormele mâncate de-a lungul vieţii), dar asta a fost incredibil de proastă, aşa că m-am vindecat definitiv.

Citat necitit, dar exprimat prin tăcere

"Iubirea are ca efect evoluţia celei pe care o iubeşti. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuţi, o stimulezi, o sprijini să devină o fiinţă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gândeşti şi acţionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi mai sănătoasă, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înţeleaptă.
Această iubire este mai mult decât atracţia pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ţi le inspiră cineva în compania căruia te simţi bine. Este preocuparea activă şi efort pentru a-i sprijini creşterea spirituală este intenţie tradusă în fapt, este dorinţa de a vedea o altă fiinţă devenind liberă (sau mai liberă)" Adrian Nuţă în Despre iubirea nonposesivă şi exuberantă 2005

Selecţia naturală

Înţeleg în multe feluri legea selecţiei naturale, dar de la un timp experimentez felul în care legea are rezonanţe în lucrurile, evenimentele şi oamenii cu care mă conectez. Totul a început când am început să am acces la alegeri. Îmi amintesc că într-o zi aveam de ales între a merge la un spectacol şi de a fi la un training de dezvoltare personală, apoi a alege între a accepta invitaţia unui cavaler şi întâlnirea cu o bună prietenă, apoi etc etc etc. Insight-ul s-a produs când am avut de ales între două sau mai multe oportunităţi la fel de atractive şi surprinzătoare, am avut senzaţia de libertate, de spaţiu, de drepturi. În acest fel am ajuns să selectez totul în viaţa mea, la un nivel din ce în ce mai înalt. Cărţi, stil, tehnologie, profesori, locuri, entertaintment, oameni, bărbaţi, stări. În timp, aproape de prezent, datorită procesului de alchimie, creşterea înţelegerii şi a raportului în faţa realităţii, selectez cu o exigenţă crescută oameni, evenimente, chiar şi propriile reacţii. E o senzaţie şi o plăcere remarcabile de a fi acolo unde vrei să fii, cu persoanele cu care vrei să fii, cu rezultatele pe care le doreşti. Numesc asta prezentul dezirabil, controlabil, confortabil. Am înţeles că dacă ceva nu îmi convine, nu îmi face bine sau mă dezechilibrează în planul meu de viaţă, atunci responsabilitatea îmi aparţine. Asta îmi dă acel aer atent al selecţiei şi al asumării alegerilor. Riscul este să elimini foarte multe din viaţa ta. Unele chiar dureros de ataşate emoţional. Am capacitatea de a renunţa la oameni apropiaţi mie dacă observ că nu respectă timpul meu, spaţiul meu, opţiunile mele de viaţă. Dar uneori a tăia în carne vie pentru a salva integritatea este mai puţin decât a o pierde ireversibil. Sunt empatică, asertivă, corectă, onestă, directă, iubitoare şi mă aştept să interacţionez cu oameni care cel puţin tind să fie la fel.

Un Duel - piesă de teatru

Dumincă ora 10:00. Teatrul Naţional Bucureşti. Sala Atelier. Punere în scenă - Cehov de Dabija (mi-a placut la acest regizor de teatru energia şi voluptatea cu care se vede că simte verva creaţiei). Spiritul rus apare nu doar reflectat în numele personajelor, vodka, stil de viaţă, ci şi, sau mai ales, în dimensiunile sufletului. Nicăieri nu mai găseşti atâtea preocupări pentru sensul vieţii, dimensiunea religiei, natura sufletului sau onoarea din acţiuni. La capătul celălalt greu mai găseşti în lume depresia dusă la paroxism, uitarea de sine, non-sensul şi sentimentalismul atrofiat. Dar toate spre Mântuire...
A fost spectaculos procesul transformării, al alchimiei, al maturizării fiecărui personaj de-a lungul piesei - armonios, fructificat, demn de iluminare.

Faust - operă

Mulţumită lui Alex, eu şi Caro avem bilete la operă. Eleganţa şi atmosfera selectă a fiecărui element îmi satisface din plin nevoia de sofisticat.
Patru ore de spectacol au fost binevenite pentru a pătrunde în lumea "Faust" (revăzut). Pactul cu Diavolul / o viaţă între cercetare şi plăceri lumeşti, între ascetism şi hedonism, între izolare şi interacţiune. Psihologic am descoperit legea ciclicităţii care postulează că atunci când îţi satisfaci profund o nevoie, de exemplu bătrânul îşi satisfăcuse din plin nevoia de cunoaştere studiind, se naşte o nouă dorinţă, de a face schimbarea radicală, de la ştiinţă la experinţă. Mefistofel face o tranzacţie simplă. În schimbul sufletului (a lucidităţii raţiunii) oferă plinătatea vieţii lumeşti. Transformarea bătrâneţii în tinereţe, gustul pentru dragoste şi satisfacţie sau degustarea vieţii sociale, toate sunt trăite pe scenă cu multă voluptate. Nu prea am înţeles povestea Margaritei, care din toată povestea, deşi pură şi corectă, este dur pedepsită. Goethe...
Ce am înţeles este că în orice variantă, existenţa terestră este sursă de suferinţă, de disonanţe, dezamăgiri şi fiecare drum trece prin pietriş care îţi roade tălpile. Acesta este şi farmecul existenţei noastre. Faust, Mefistofel, Margarita, Siebel - relaţii circulare, paralele, reluate, răsturnate, care exploatează emoţia - bune arhetipuri umane în care oricine îşi poate oglindi situaţiile de viaţă şi înţelege poziţia proprie. Sigur, despre Faust se poate comenta cărţi întregi, scopul meu fiind de a înţelege în ce fel îmi identific eu atitudinea proprie sau poziţia contextuală a cărui analiză o pot face în paralel.

Vivre c'est agir

Sâmbătă seara. Pe masă o cană de ceai verde. Vocea lui Luis Amstrong cu superbul "What a Wonderfull world"...
Mă poziţionez ca observator al propriei vieţi. Mă uit la mine. La zilele mele. La momentele mele. La dimineţile mele în care uneori refuz să aud alarma, pentru că după 2-3 ore de somn, o parte din mine cere imperios odihna, cealaltă parte pedepsindu-mă cu multitudinea sarcililor numai bune de făcut. La serile mele în care toate lucrurile din agendă nu trebuie să rămână nefăcute. La felul în care socializarea pentru mine a devenit posibilă mai degrabă în galerii, cinema, bibliotecă, festivaluri. La cum mă zbat zilnic pentru afacerea mea, pentru banii care oricum îmi folosesc doar cât să îmi achit facturile, şcolile şi investiţiile. La cum refuz să chiulesc de la cursurile doctorale pentru că am o sete nesătulă de cunoaştere. La cărţile pe care le iubesc şi care sunt oglinda sistemelor de gândire a unor oameni delicioşi. La felul în care mâncarea a devenit strictă necesitate, renunţând la funcţia plăcerii. La cum în graba mea cotidiană alerg la propriu şi la figurat pentru a face, a face, a face. La numărul acestor posturi de pe blog care a devenit un jurnal prietenos şi stimulativ, atât intelectual, cultural şi emoţional, cât şi ca forma de a întredeschide uşa unui suflet cel puţin interesant. La oamenii care vin şi pleacă, de la care învăţ şi pe care de fiecare dată îi descoper cu mirarea unei noutăţi inedite. La felul în care simt din ce în ce mai puţin să vorbesc şi simt din ce în ce mai mult să comunic artistic (prin imagine, muzică) sau prin privire. La cum sistemul meu de a conceptualiza lumea a suportat o mulţime de răsturnări devenind un pattern de răsturnare şi reinventare continuă. La liniştea finală care îmi face cu ochiul după fiecare demers al căutării, pentru că toate răspunsurile deja sunt în mine. La cum îmi privesc ochii în oglindă.
Mă uit observând şi zic - cum ar putea un bărbat să cuprindă toate acestea şi să le iubească ca pe manifestări jucăuşe ale infinitului care au prins formă. Cine ar putea înţelege? Sau ar putea? Cum să vezi în toate acestea o femeie pe care o vrei acasă pentru tine şi copiii tăi. Poţi să accepţi că ea uneori are mai mult nevoia unui atelier de pictură decât de masa de călcat, deşi dacă ar călca, hainele ar prinde forma lor perfectă. Sau îţi poţi imagina că ea le poate reuşi pe toate, nu doar să vadă filme, să scrie pe blog sau să privească o frunză, ştiind că echilibrul constră în a alterna tot ce ai de făcut în viaţă. Bărbaţii care îmi cunosc stilul de viaţă nici măcar o clipă nu bănuiesc că îmi ocup timpul din raţiuni de eficienţă şi pleacă pentru că se gândesc că în viaţa mea nu mai este loc. Dar nici nu le trece prin minte că ceea ce astăzi nu există, mâine, dacă evoluţia permite, apare dintr-o transformare şi redimensionare a priorităţilor.
Observatorul se întreabă. Întrebarea răspunsului celuilalt tace. Dar poate că tăcerea are sens. Aici şi acum.
(*textul este retoric şi nu are destinatar)

PDL şi spectacolul motivaţional

Pentru că am acceptat să o sprijin pe Sabina în demersul alegerilor parlamentale, ea fiind preşedinta unei secţii de votare, iată-mă astăzi la Sala Palatului unde a avut loc lansarea candidaţilor PDL.
Hehe... O sală arhiplină. Fulare şi drapeluri portocalii. Mă simt cam străină de lumea asta a politicii, bine că ştiu cine e preşedintele ţării, că în rest... Dar am profitat de această ocazie ca să studiez dinamica de grup, discursurile oratoriceşti, motivarea mulţimilor, tehnicile de setare a conceptelor şi percepţiilor.
Pot spune că au lucrat profesionist. Atu-uri: discursul preşedintelui Băsescu ca invitat special (am fost prezentă live, deşi ştiam teoretic, la simpatia şi popularitatea acestuia, lumea era extraziată...), felul în care au integrat în prezentare spectacol cultural de muzică populară, filme de prezentare bine făcute, sonorizare şi acustică adecvate, foarte potrivit discursul dlui Traian Ungureanu şi al unui profesor universitar candidat.
Dar... şi discursuri lungi, repetitive şi redundante, unele cu accent din acela comunist destul de enervant, Elena Udrea am avut impresia că avea acel ton de femeie de la piaţă, nu politician, prea multe aluzii la felul în care este criticat Băsescu de celelalte partide, insistenţa iritantă asupra CRIZEI.
... Cert este că am conştientizat că ar trebui să îmi pese mai mult de cine conduce ţara asta şi să încep să cred mai mult în probabilitatea îmbunătăţirii lucrurilor faţă de atitudinea în care uneori am senzaţia că jocurile oricum au fost făcute, ce sens ar avea un Don Quijote...

Un moment cu mine

Toată lumea apreciază cât de puternică sunt, unii îmi spun că pot controla oamenii, alţii că îi domin şi mă simt superioară, mai sunt unii care renunţă a relaţiona cu mine pentru că sunt prea deşteaptă, prea ocupată, prea nu ştiu cum...
Da. Fiecare are dreptate în felul său. Toate de mai sus mi se întâmplă şi plătesc pentru asta. Pentru că evit ca ceilalţi să îmi vadă vulnerabilităţile, le ţin în mod egoist pentru mine, şi asta pentru că am ales să fiu o rază de bucurie în lume.
Şi totuşi... uneori simt aşa de tare ca cineva să mă ia în braţe. Pur şi simplu să ma ia în braţe. Nu ca pe un copil. Nu ca pe un om care suferă. Nu ca pe o persoană care cedează din când în când presiunilor. Ci din dragoste. Din dragoste pentru ceea ce sunt. Din dăruire şi din încredere.
Oamenii se retrag din preajma mea. Ştiu asta. Şi mai ştiu că se retrag pentru că nu renunţ aproape niciodată la distanţa dintre mine şi ei. Uneori simt (chiar şi acum faţă de două persoane foarte apropiate mie) să spun că mă doare, că regret, că sunt furioasă, că mi-e dor. Şi în timp ce simt asta, mă opresc. Îmi interzic să dau un telefon şi să spun ce simt. Îmi interzic chiar să plâng deşi simt cum lacrimile aproape că mă invadează. De ce îmi interzic? Pentru că Eul meu gestionează excelent trăirile. Gândind asupra consecinţelor şi ştiind foarte clar unde pot duce sau că de fapt dacă spun ce simt, nu voi provoca decât o tulburare a lucrurior care îşi continuă în mod firesc cursul, aleg, conştient, să tac şi să scriu.
Asta este spaţiul unui psiholog conştient de felul în care fiecare acţiune poate avea consecinţe.
Mi-e dor şi tac. Inspir şi expir. E o stare contradictorie, dar se leagă de onoare, demnitate şi asumare.

Empire of the Senses

Atâta sex japonez, falusuri minuscule de bărbaţi niponi şi fuste ridicate pentru a expune comori preţioase.... exact ce îmi lipsea. Capodopera "Ai no corida" (Empire of Senses) îmi desfăşoară lumea interzisă a plăcerilor şi îmi oglindeşte propria austeritate a hedonismului organic. Ritualul sexual generos explicitat în film poate fi o lecţie perfectă pentru a înţelege esenţa sexualităţii umane. Comportamentul masculin monarhic, adulaţia feminină şi supuşenia implcabilă. Apoi toate acestea inversate. Ca în specia aceea de păianjen în care femela, după actul sexual, îşi devorează masculul.

"Tot ce facem, inclusiv când mâncăm, trebuie să fie un act de dragoste", spune amanta după ce serveşte bărbatului o ciupercă pe care o "însiropează" cu lichidul său lubrefiant...

Finalul este surprinzător.
Eros, Thanatos şi nebunia.

Andrei Tarkovski

În contextul în care pregătesc un material în formatul new media (aplicând split-screen-ul, animaţia, ecranul în ecran etc) folosind ca material de lucru filmele lui A. Tarkovski din care voi extrage tema apei şi o voi resemnifica prin suprapuneri noi, evident că simt nevoia imensă de a mă conecta, atât cât pot face aici şi acum, cu felul special de a face artă al regizorului rus. După lectura însufleţită a lucrării de doctorat publicată a Elenei Dulgheru "Tarkovski - Filmul ca rugăciune", am trecut la vizionarea tuturor înregistrărilor documentare cu şi despre Andrei Tarkovski. Poate că nu e cazul să fac un comentariu desfăşurat, tind mai degrabă să împărtăşesc starea unică pe care o experimentez în conexiune mai mult sau mai puţin directă cu acest OM de dimensiuni iluminate care soarbe şi varsă în fiecare cadru un rusesc universalizat în care suferinţa umană, evident una biografică, capătă proporţii care pătrund acolo unde uşile sunt măcar întredeschise. (un documentar important se poate găsi pe www.libertiv.ro)

Întebări

...în fotoliu.
Acum câteva zeci de minute eram în polemici cu mine însămi într-un dialog cu prietena mea. Subiect: de data aceasta, total neobişnuit (de obicei temele pe care le discutăm ţin de cultură, secrete culinare, arta rochiilor, noutăţi din cotidian), azi vorbim despre BĂRBAŢI. Nuanţa pe care dialogul o desfăşoară tinde spre a defini formele de imaturitate masculina. Aşa cum îi explicam vehement prietenei mele, pentru că tot sunt în perioada definiţiilor, am impresia că nu cer prea multe de la un bărbat. Oare este aşa de complicat ca un bărbat să îşi vadă de treaba lui, să construiască zi de zi la cariera lui, să facă bani, să comunice, să îşi delimiteze spaţiul, să se clarifice şi cred că şi ceva creativitate ar adăuga sare şi piper. Ce este aşa de greu să îţi cunoşti rolul, să te ţii de promisiunile pe care ţi le faci ţie însuţi? E complicat să ai un spaţiu al cuplului, cu stilul lui, cu secretele lui, e greu să împarţi matur câteva sarcini şi să planifici interesant weekendurile şi timpul liber?! E complicat măcar să încerci să cunoşti nevoile reale (nu cele imagnare) ale partenerei şi să faci un minim efort să le satisfaci sau măcar să creezi spaţiul, circumstanţele ca aceasta să şi le satisfacă singură?! Şi dacă un bărbat nu face aceasta (sigur că împreună cu partenera sa), cum naiba mai poate exista continuitate în cuplu? prospeţimea relaţiei...
Întrebarea pe care o am mereu este: totuşi acel bărbat "ideal" există? Ce văd când îl raportez la cuplurile reuşite pe care le observ? Ce observ eu de fapt: un moment bun al relaţiei sau o stare caracteristică? De ce relaţia părinţilor mei, pentru că aici am cele mai multe detalii, este un spaţiu al armoniei? Dacă la ei este posibil, va fi şi la mine? Eu unde greşesc? etc
Cred că cel mai mult mă sperie singurătatea în doi. Aşa că aleg o singurătate asumată, în care cel puţin ştiu că sunt pe cont propriu.

Mai puţin înseamnă mai mult

Tăcerea... este tăcerea cuvintelor. Dar când cuvintele tac. Ochii prind glas. Fruntea şopteşte. Respiraţia spune tot ce nici un dicţionar explicativ nu ar putea transmite, nici o traducere nu ar putea cuprinde semnificaţia, sensul, mesajul.
O atingere. Ca o pană. Luminoasă. Cristalină.
Un zâmbet.
Tăcerea e de aur, iar vorba-i de argint. Taci. Cuvintele risipesc...

Conferinţă "Ion Cantacuzino - un arisocrat al cinematografiei româneşti"

Dna profesoară Manuela Cernat m-a solicitat să îi fiu mâna dreaptă la această conferinţă pentru sincronizarea discursului cu materialul de proiecţie. Pentru că eu însămi am o mare disponibilitate pentru cercetarea activităţii marelui om de cinema, Ion I Cantacuzino, am acceptat cu plăcere. Iată experienţa:
Sunt în spaţiul din culisele sunetiste ale conferinţei. Observ activităţile personalului de aici. Sunt 3 tineri. Unul care este responsabil de lumini, sta în faţa calculatorului şi se delectează cu jocuri, navighează pe un forum de vânzări de maşini, citeşte presa online despre cutremurul de ieri, constatând din informaţiile prezentate că intensitatea cutremurelor de-a lungul anilor scade. Îmbucurător sau poate nu... spune omul. Celălalt care m-a ajutat cu proiectarea secvenţelor de film, observ cu mirare, cum răsfoieşte programul conferinţei, evident cu ochii goi, neânţăegând nimic şi probabil mai mult interesat de fotografia dnei Cernat pe pagina. 30 min eu şi dna profesoară am căutatt secvenţele esenţiale din "Odessa în flăcări" şi "Războiul Sfânt" - imagini de mare interes, unele secretizate şi cu acces modest la public. După tot demersul, mai ales că dna Cernat era destul de agitată şi nerăbdătoare, nu am găsit secvenţa de cel mai mare impact vizual - GROAPA COMUNĂ CU CADAVRE TIP AUSHWITZ (în România anilor '40)- ... aproape că renunţase să o mai prezinte. M-am oferit ca totuşi, până începe comentariul şi prezentarea proiecţiei să o caut, deşi era ca un ac în carul cu paie, filmul dura 1h 30", iar eu habar nu aveam unde ar putea fi. Am setat pe derulare rapidă şi eram atentă la discursul profesoarei, aproape uitând de derulare, mai ales că eram în faţa a 4 monitoare. Aproape involuntar a privit ecranul, mai mult întâmplător, şi cadrelel mult cîutate erau în faţa mea! Ah, Universul! Deci le-am găsit şi misiunea a fost perfect îndeplinită. Asta nu îmi poate activa decât mulţumire şi încredere că toate lucrurile au soluţii.

Filmul despre artă. Artă despre artă

Este titlul cărţii la a cărei lansare am fost prezentă. O lucrare de doctorat susşinută de la Sorbona în '82. Mai mult decât discursurile dnei Manuela Cernat (profesoara mea de istorie a filmului) şi ale dlui Laurenţiu Damian (cu el fac structuri narative), am vizionat filmele de artă despre artă ale autoarei. Acum urmează să răsfoiesc cu drag cartea...

A iubi

Mi-am dat seama... Din nou am înţeles ceva foarte important pentru mine. Aplicând sau pornind de la ideea lui Adrian Nuţă - că dragostea este ca trenul care intră în gară iar noi - şeful de gară care trebuie să vegheze intrarea trenurilor (nu putem controla când intră trenul în gară, dar putem să îl întâmpinăm - dragostea vine şi pleacă fără ca noi să decidem asta), am descoperit că cel mai important pentru mine este să văd, să încurajez, să observ expresia dragostei, la mine şi la ceilalţi. Pentru că atunci când iubim, suntem buni, frumoşi, dispuşi să ne depăşim, să scoatem din nou perlele, sensibilitatea, umanitatea, excepţionalul.

Citate din colecţie

Femeile au nevoie de un motiv ca sa faca sex, barbatii au nevoie decat de un loc.

Vreau sa va spun o poveste ingrozitoare despre contraceptia orala: Am intrebat o femeie daca vrea sa se culce cu mine si mi-a spus categoric NU!
Woody Allen

Cel mai periculos loc din lume este sa sari o prapastie din doi pasi.

Risipirea rodului era pacat, trebuia sa fim uniti in pat, si din mangaierile noastre sa rasara roade vii, pruncii...Caci altimeri, dragostea se pierde, bucuria ajunge stearpa, iar unirea noastra viciu.
Mircea Eliade

In aritmetica iubirii, unul plus unul fac totul, doi minus unul este egal cu zero.

Nici un parinte nu doarme in noapte de dragoste a copiilor, nici un copac nu va lipsi la incoltirea semintelor lui.

Casatoria iti poate schimba viata. Daca nimeresti o sotie buna, esti fericit. Daca nimeresti una rea – devii filozof.
Socrate

Sexul este consolarea celora care nu au gasit dragostea.

In spatele fiecarui barbat de succes sta o femeie uimita.

Ce anume face o femeie buna la pat? Raspuns: Un barbat bun la pat.

Tirania papilelor gustative

Există oameni care trăiesc numai cu apă. Se pare că tot ce este necesar pentru supravieţuirea vitalităţii noastre se găsesşte peste tot, însă noi avem incapacitatea de a absorbi elementele. În nebunia mea declarată, am renunţat la bucătăria tradiţională pentru că am descoperit că pot trăi fără nici o dificultate cu fructe şi legume proaspete (eventual asezonate cu pâine neagră Borodino din Chişinău) şi ulei de măsline. Unii oameni spun că ei nu ar renunţa la carne niciodată sau că fără carne, mâncarea nu are nici o valoare nutritivă. Dacă ar şti acele persoane că asta e doar în mintea lor... Dacă ar şti cât de toxică este carnea. Dacă ar conştientiza felul în care le accelerează îmbătrânirea corpului, dacă ar şti despre toate elementele activate de descompunere chiar din momentul morţii animalului (în acest sens există nişte documentare absolut bulversante) dacă ar avea compasiune pentru animale (nu sunt neapărat vreun membru de la Protecţia Animalelor), dacă ar cunoaşte arta vegetarianismului care este una la fel de interesantă, pentru mine chiar mai interesantă, decât arta consumului de carne...
Şi eu am fost o carnivoră convinsă, mai ales că la grupa sanguină 0 1 citeam că necesarul de proteină animală este esenţial. De 3 ani am renunţat. La început a fost oarecum dificil, mai ales că oraşul este sursa nelimitată a marketingului prin miros răspândit pe stradă şi tentaţiile olfactive pot fi înnebunitoare. Dar de fiecare dată îmi spuneam: vreau carne doar de poftă, aşa cum m-am obişnit cu, pot învăţa să trăiesc şi fără. Apoi am descoperit pas cu pas plăcerea (la fel de hedonică) de a mânca un măr, un avocado, smochine proaspete neconfiate, morcovi, conopidă...
Şi în continua mea dorinţă de a depăşi limitele minţii mele, chiar voi face un experiment: cât pot trăi cu apă structurată. Free your mind!

Perspective inversate

Pentru că stau la pânda tiparelor mele, trează şi în stare de veghe, reuşesc cu succes resemnificarea percepţiilor mele şi metamorfoza unor viziuni rebel înrădăcinate în traseele minţii (contribuind la convieţuirea mea cu maşinăria de brainwash numită Matrix). Şi următorul virus prins în ghearele conştienţei a fost convingerea că în calitate de femeie sunt produsul de pe raft care, pentru a fi ales de măria sa clientul-bărbat, trebuie să aibă un ambalaj atractiv, un preţ accesibil şi o calitate superioară. Şi iată-mă prinsă în cercul vicios al rafturilor şi al clienţilor pretenţioşi. Destul de stupefiată de această descoperire, mi-am propus imediat să schimb perspectiva. De dragul experienţei, mi-am place să devin eu clientul rafinat care intră în magazinele de lux unde domină pe rafturi produse impecabile. Cum ar fi oare să fac cu ochiul unui produs pe care mi-l doresc demult? Sunt extrem de curioasă.
Acest proces de metamorfoză a fost alături şi de un alt incident. În graba mea de pe străzi, un tip "mişto", chipeş, protejat în inutilitatea lui de nişte ochelari probabil Gucci, postat caragios într-o maşină de lux, cu mintea lui scurtă era gata gata să mă abordeze gesticulând hotărât. Reacţia mea probabil l-a dezamăgit (în cazul în care este capabil să simtă măcar dezamăgirea), pentru că mi-a fost ruşine pentru el. Atâta a fost in stare... sărmanul. Am lăsat capul în jos şi am dispărut fără rezerve în drumul meu. Ce o fi fost în capul lui, fraierul?!

Un Paşte inedit - moment de izolare în lumina interioară

Dacă toată lumea se adună în familie, se înfruptă cu miel, cozonac, ouă în culori şi alte bunătăţi, celebrează atotputernicia pândecului cu pretextul spiritualizării, eu, non-conformistă cum sunt, am ales de data asta, pentru prima oară, să meditez la învierea lui Isus în singurătate. Evident, această singurătate este relativă, pentru că niciodată nu mă simt singură. Nu în sensul microbilor invizibili sau a fantomelor ascunse, ci în sensul că nu simt graniţa dintre mine şi ceilalţi. Acel concept reverberant care spune că întregul se regăseşte în fiecare parte, un principiu holografic, îşi găseşte expresia în felul în care eu însămi mă simt Universul şi parcă tot ce există a fost creat special pentru mine aşa cum eu am fost creată special pentru fiecare element din celălalt. Fascinaţia acestei viziuni transformă viaţa în ceva plin de valoare, sens, bucurie şi intensitate.
Mă simt extinsă, plurispaţială, atemporală şi de fiecare dată la fel de prezentă. Este 5:48 AM, noaptea a fost generoasă în momentele ei prelungite în felul în care simt că noaptea orele sunt mai lungi. Lichiorul de vişine italian primit drept bonus printr-o achiziţie fericită mi-a detensionat încordarea spatelui, conversaţia cu mama mea a fost suportivă în sensul în care mama trebuia să înţeleagă motivaţia lipsei mele de la casa părintească de acest Paşte, planul pentru mini-vacanţă pare realizabil, iar cireaşa de pe frişca de pe tort este conexiunea cu Adrian Nuţă. I-am scris un sms: "Scriu pentru a împărtăşi efectul pozitiv al cursurilor tale, e o şansă preţioasă pentru mine şi e o bucurie permanentă. Cu recunoştinţă, Liliana" şi Adrian mi-a răspuns cu genialitatea lui caracteristică: "Ce ar fi profesorii-grădinari fără florile mereu mai frumoase. :)". Momentul a fost de imensă semnificaţie încât am reluat la răsfoit cărţile luminoase ale autorului. Iată lumina. Iată biserica. Aici. Acum. Aprind şi o lumânare ca să integrez simbolistica. Hristos a Înviat!

Uhhhhhhhhhh... ce bine!

Obosită... Atât de obosită încât am adormit în cadă... Şi pe cât de obosită sunt, pe atât de împlinită şi împăcată de tot ce am făcut ultimile săptămâni. Sunt atât de fericită! Visele mele legate de spaţiul în care locuiesc s-au transpus în realitatea materială. Mă bucur enorm de această mică vacanţă (de Paşti) în care mi-am propus să mă izolez în mica mea oază pentru a accesa resursele mele pe 3 proiecte: afacerea mea, doctoratul şi proiectul de la master (educaţie pentru viitori părinţi). Voi viziona filme. Dar până atunci sunt la cursul de psihoterapie, formatoarea noastră din această seară este pasional intenţionată să ne predea cursul, iar simt nevoia de exerciţiu şi practică. Dar precum tocmai ne învaţă despre cum să facem faţă agresivităţii prin control, so... mă controlez. Soarele este misterios de strălucitor, verdeaţa e luxuriantă (şi am o dorinţă pe care o voi realiza mai târziu - să merg în afara Bucureştiului pentru a experimenta gliciunea pe iarbă ... hm) exerciţiu mult aşteptat din şedinţă m-a distrat enorm, în libertatea expresiei, eu şi colega mea trebuia să interpretăm jocul oglinzii, eu făceam diverse chestii şi ea era oglinda care imita mişcările. Apoi invers. Eu am o relaţie specială cu oglinda (adică cu mine), în faţa oglinzii vorbesc, dansez, mă exprim, mă fixez, mă reinventez... ca la teatru.

Cascada obiectelor necesare

Legile Universului sunt corecte şi echitabile. Pentru cei care nu înţeleg misterul acestuia, multiplele forme pot părea fatale. Dar nu sunt. Una din legi se referă la circuitul neîntrerupt al energiei. Aşa cum dialogam impecabil cu prietena mea, Caro, se referea la un exerciţiu simplu care poate fi o demonstraţie elocventă: fă lista obiectelor de care crezi că ai nevoie şi le folosesţi şi o listă a celor pe care aproape că le crezi inutile. Apoi fă înconjurul casei tale şi studiază fiecare element al acesteia. Va apare o a treia listă unde se vor înghesui obiectele de care pur şi simplu ai uitat... Concluzia, aşa cum ţi-ai dat seama, dragul meu cititor, este că dacă ai, de fapt nu ai. Pentru că un obiect, precum şi un om, nu există decât în relaţie. Ca o paranteză imperceptibilă, ţin să amintesc că noi tocmai ne aflăm într-o frumoasă "oază consumeristă" în care cei care consumă sunt consumaţi şi ne înconjurăm cu o deplină inconştienţă de inutilitatea lumii materiale. Sigur, sunt adepta abundenţei, chiar a luxului, însă tind să cred că măsura lucrurilor ţine intim de ceea ce ai cu adevărat nevoie pentru evoluţia sufletului tău.
În ce mă priveşte, dacă aş avea maşină, nu aş mai merge pe jos, dacă aş avea un job în vreo superbă multinaţională, aş pierde luxul bibliotecilor, dacă aş avea o relaţie de dragoste, m-aş priva de timpul răsfăţului egoist etc. Când pierzi ceva, cu siguranţă câştigi altceva, iar cîştigând, pierzând se întâmplă fenomenul acela delicios al drumului circular al energiei.